Din când în când, câte un oligofren vrea să dea să ne julească. Încordează musculatura inexistentă a creierului şi pufneşte: “Toate femeile sunt curve”. Apoi, se întoarce, presupun, la canalul de filme porno cu care a trăit în dulce concubinaj.
Eu încă nu am văzut un tip deştept enunţând această revoluţionară idee. Absolut nici unul. Nu am văzut nici măcar pe vreunul suficient iubit să enunţe această idee. Pentru că în clipa în care acele curve ordinare îţi oferă suficient din iubirea lor, subit faptul că ele sunt curve nu mai reprezintă, în mod miraculos, nici o problemă. Dimpotrivă, parafrazându-l pe Mântuitorul Nostru Iisus Christos: “Lăsaţi curvele să vină la mine”.
Dar să vedem împreună de ce e ridicol să enunţi nerozia asta.
1) Toate femeile sunt curve, iar bărbaţii sunt… sfinţi?
Aşa cum nu i-am înţeles niciodată pe comentatorii de tip: “Ejti o zdreanţă penală vacă scroafă muistă de p**ă în spirală” / “Ce-ai, mă, labă implacabil de tristă, rage nef*****a în tine?” / “Uite că nu eşti o doamnă şi vorbeşti nepoliticos” (adică, ăia care oferă comportament de târlă, dar pretind salon la schimb), nu-i înţeleg pe emitenţii acestui enunţ decât dacă sunt călugări la muntele Athos. Iar călugării de pe Athos sunt prea ocupaţi cu sfânta rugăciune, culesul de scaieţi comestibili şi împinsul mâlului la munte, pentru ca să se preocupe de lucruri atât de mărunte, precum generalizarea la femei.
De obicei, însă, enunţătorii sunt fie într-o relaţie pasională cu ei înşişi, şi au o palmă care, dacă ar fi fost fertilă, ar fi umplut deja pământul cu mânuţe mici şi jucăuşe, fie tipii ăia vânători de trofee care au fugărit, dintre toate femeile, numai curve, să se laude la tovarăşi, şi în timp, li s-a golit puşculiţa.
Păi, bine, cois, şi atunci, noi cu ce suntem de vină pentru opţiunile tale de viaţă? Măcar nu ne acuza pe noi.
2) Cu cine sunt curve femeile?
Exceptând cazurile când femeile sunt curve între ele (cazuri care nu implică sex, din păcate, ci doar acele împunsături pasiv-agresive care fac duşmănia cu femei un coşmar, că nu poţi nici măcar să te cerţi ca lumea, dar nici să te împaci), femeile sunt curve, sexual vorbind, cu doritori de sex masculin.
Şi atunci întreb eu: poţi tu să-l faci pe Gore un drogat nenorocit, dacă tu eşti dealerul lui de droguri?
Poţi să-l faci pe Tase hoţ, dacă tu îi bagi portofele în buzunar?
Poţi să-l faci pe Nicu mincinos, după ce tu i-ai dat informaţiile eronate?
Poţi, desigur, dacă îţi lipseşte cu desăvârşire chestia aia numită coloană vertebrală. Dar dacă un om are, să zicem, un viciu la care tu eşti părtaş, cumva nu te califici taman tu să-l acuzi. Sau asumi vina comună sau faci ce ar face un domn: taci.
3) Dai pe lângă ţintă.
Pe tine foarte rar te interesează “toate femeile”, ca turmă. Pe tine te interesează, de obicei, un anumit specimen, care nu-ţi răspunde la telefon. Posibil pentru că nu i-ai plătit cafeaua, când ai invitat-o. Dar tu voiai s-o chemi şi la alte cafele pe care să nu le plăteşti, te simţi profund ofuscat că îţi ignoră personalitatea ravisantă din cauza unui flecuşteţ cum e zgârcenia, şi vrei s-o faci să se simtă prost şi să se întoarcă plângând la tine. (De unde mitul ăsta răspândit printre virgini, că o femeie insultată va cădea brusc la picioarele ăluia care o insultă, cuprinsă de pasiune necontrolată, şi-i va desface febril fermoarul, să îi înghită penisul ca pe ultima suflare?)
Revenind: te-a rănit Vasilica. Tu vrei s-o pedepseşti verbal. Şi enunţi: “Toate femeile sunt curve, Vasilico!”
Păi, exact în clipa aia, Vasilica o să răsufle uşurată. “Eu credeam că e ceva greşit în faptul că-mi place grav p**a, preferabil a altuia. Dar dacă toate suntem curve, înseamnă că e ok”.
Dacă toţi elefanţii au trompă, elefantul Silvestru se va simţi perfect justificat şi relaxat să aibă una. Că doar e elefant, nu?
4) Şi nici nu obţii nimic.
Încă nu am auzit de femei care să răspundă insultelor sfâşiindu-şi chiloţii frenetic. Dimpotrivă. Reacţia unanimă e “Dispari, bă, jeg oligofren handicapat tâmpit şi idiot”. Sau dacă e genul domnişoară, ţie nu-ţi zice nimic şi mă ţine pe mine, prietena ei, trei sferturi de oră la telefon, să mi se vaiete că eşti jeg oligofren handicapat tâmpit şi idiot.
Pe scurt, e util să afirmi că toate femeile-s curve doar dacă ai depus jurământ de virginitate. Caz în care ai respectul meu. Şi o factură din partea mea, reprezentând echivalentul celor trei sferturi de oră pe care le-aş fi putut munci superb, dacă n-ai fi venit tu s-o enervezi pe prietena mea.
Notă: Am pus o poză cu o femeie. O curvă, după teoria acelora dintre voi care se acoperă cu clişeul de mai sus.