Un drum care duce dincolo de el

2 februarie

Ernst Jünger în Jurnal (la E. Simion): „Revizuirea jurnalelor de călătorie mă sileşte să văd cum acţionează timpul. El schimbă conţinutul aşa cum se modifică vinul după fermentare: trebuie, acum, tras în sticle cu precauţie, ţinând cont de drojdie. Am avut, în legătură cu acest subiect, o lungă discuţie cu Léautaud, care dezaprobă total procedeul şi declară inviolabili şi sacrosancţi termenii ieşiţi din prima mână. Mi-ar fi imposibil să urmez acest principiu, chiar şi numai din raţiuni tehnice, căci eu strecor adesea în scrierile mele elemente aluzive care sunt, într-un anumit sens, amprenta amintirii. Eforturile repetate redau mai bine prima impresie…” Din cel puţin două motive înclin a-i da dreptate lui Jünger: unul este că nu cred în sinceritatea celor care afirmă a fi publicat jurnalul exact aşa cum arăta după primul jet, bănuindu-i de intervenţii ilicite; celălalt, mai important, este că nu consider spontaneitatea o valoare, ea suferind de prea multe defecte şi neexistând nimic, în principiu, care să se opună recitirii şi rescrierii jurnalului. Pentru mine, un jurnal e un document personal, ca pentru toată lumea, dar, dacă eu mă cred scriitor, acest document nu trebuie să-mi reflecte numaidecât umoarea momentană, stângăcia unei fraze sau recursul la improvizaţii, ci trebuie să mă reflecte la capacitatea mea maximă de expresie. Ce interes poate avea în ochii cititorului de peste câteva decenii o eroare de gramatică sau o neglijenţă de stil, explicabile prin grabă (căci jurnalul se scrie totdeauna în grabă şi se transcrie pe îndelete)? E ca şi cum aş ieşi să mă plimb îmbrăcat în pantalonii uzaţi pe care-i port uneori în casă şi încălţat cu ghetele cam scâlciate care-mi sunt atât de comode când stau (nu şi când merg). Faptul de a le purta zilnic să însemne oare că mă exprimă mai bine decât costumul şi pantofii cu care mă duc la facultate? Costumul acesta are o linie, o culoare, o croială vizibilă încă şi la care ţin, pe care le-am ales, în timp ce pantalonii de casă sunt râpés de prea multă purtare şi nu mai lasă să se observe nimic. Nu mă gândesc pur şi simplu că şi jurnalul are absolută nevoie de toaletă, ci că neglijenţa, graba şi improvizaţia nu constituie în sine dovezi ale autenticităţii: eu mă simt cu atât mai autentic, cu cât am mai multă grijă şi răbdare, cu cât elaborez mai atent.

4 februarie

Platon în Republica: „Esenţa omului este de a se afla pe un drum care duce dincolo de el.”

[din volumul „Povești pentru oameni mari”, Editura Mașina de scris, 2011]

Volumul „Povești pentru oameni mari” (Editura Mașina de scris, 2011) poate fi achiziționat de la librăria „Mihai Eminescu” din Bucureşti.