Nicolae Manolescu 
18 ianuarie
Am fost la Sibiu. Strămătuşa mea e înmormântată în marginea cimitirului, la doi paşi de şoseaua care duce la Cisnădie, în plin câmp, unde iarna nu poţi răzbi din pricina zăpezii, iar toamna şi primăvara din pricina noroiului. N-a fost chip să i se găsească altundeva un loc de veci (de fapt, un simplu loc, până îi vom putea muta rămăşiţele la Râmnic). Dezolant, acest câmp de morminte proaspete, peste care zburau cârduri de ciori parcă vestind ninsoarea. Bătea un vânt îngheţat. Din când în când, pe şosea trecea o maşină. În zare se vedeau blocurile din cartierul Hipodrom. La un mormânt alăturat, o femeie îşi bocea fiul. Apoi, tăcere şi singurătate. Priveam la bulgării îngheţaţi de ger, rămaşi aşa cum se desprinseseră de pe lopată, la coroanele încă verzi, la lumânările care nu voiau să ardă şi mă simţeam nu la marginea unui cimitir, ci la aceea a lumii. Mă gândeam la morţii mei şi cuvintele Margueritei Yourcenar îmi reveneau în minte: despărţirea de o fiinţă iubită nu este doar o catastrofă emoţională, ci şi una metafizică: „comment comprendre le mot départ, le mot absence?”
[din volumul „Povești pentru oameni mari”, Editura Mașina de scris, 2011]
Volumul „Povești pentru oameni mari” (Editura Mașina de scris, 2011) poate fi achiziționat de la librăria „Mihai Eminescu” din Bucureşti.
