Nicolae Manolescu 
13 noiembrie
Durere de cap din pricina ochelarilor cu care nu m-am obişnuit încă. Prea multe lucruri noi, aşa deodată în viaţa mea: lipsa ţigărilor şi apariţia ochelarilor.
18 noiembrie
A opta zi fără ţigară şi a şaisprezecea de când port ochelari de citit.
19 noiembrie
M. Eliade afirmă într-un eseu din Fragmentarium că, dacă nuvela înseamnă povestire şi teatrul conflict, romanul înseamnă oameni. E pe cât de simplu, pe atât de evident. Tot ce ţinem minte dintr-un roman sunt personajele; tot ce căutăm să descoperim, chiar şi inconştient, este viaţa lor lăuntrică; tot ce ne place să comentăm, după lectură, este comportamentul sau pasiunea umană. În teatru, se pot ciocni idei sau simboluri. În nuvelă, personajele pot să dispară în adâncul apei curgătoare, line sau învolburate, a povestirii. În roman, şi ideea, şi faptele, şi portretele sau descrierile trebuie să se raporteze făţiş la destinul unui om. Omul e, deci, totul, în roman. Restul e literatură.
24 noiembrie
Tata, din nou, foarte rău. Din radiografia făcută ieri, în disperare de cauză, aşa zicând, a rezultat că are o tumoră. De asemenea, Kehrul implantat în abdomenul lui, cum ştiam, este un Pezzer, ceea ce înseamnă că prof. S. n-a crezut nici o clipă, de la operaţie, în putinţa de supravieţuire a pacientului. Mi-a dat să înţeleg acest lucru, dar incurabila mea speranţă în mai bine m-a împiedicat să-l cred. Îmi simt inima prinsă ca într-o gheară rece la ideea că nimeni n-a crezut în extraordinara rezistenţă a acestui organism care n-a fost niciodată bolnav şi care acum se încăpățânează să lupte singur până la capăt. Dar dacă i se dădea o şansă? Dacă la „optimismul” organismului se răspundea cu optimism medical? Voinţa Tatei de a trăi îmi apare, în aceste condiţii, ca o credinţă batjocorită, înjosită. Nu neapărat de cineva anume, nu de nişte oameni, care n-aveau poate cum s-o intuiască şi să şi-o facă aliată, ci de altceva, de o neşansă din afara noastră, de un ghinion neuman. Mi-e greu să accept, acum când ştiu că totul s-a terminat mai înainte de a se termina cu adevărat, că acest ghinion, această neumană forţă ce s-a amestecat în joc, s-a opus voinţei Tatei de a trăi, „optimismului” său organic, visceral, i-a barat calea şi i-a dat cu tifla.
[din volumul „Povești pentru oameni mari”, Editura Mașina de scris, 2011]
Volumul „Povești pentru oameni mari” (Editura Mașina de scris, 2011) poate fi achiziționat de la librăria „Mihai Eminescu” din Bucureşti.
