12 ianuarie
Aseară a murit Ţ. Împlinise în august 93 de ani. Sora bunicii mele dinspre mamă era cea din urmă din generaţia bunicilor mei. Întreaga mea copilărie e legată de camera ei în care mă refugiam ca să citesc: într-o vreme în care nu-mi puteam permite călătorii, mă duceam în curtea vecină, la Ţ., ca într-o călătorie, pe care abia o aşteptam şi de care profitam ori de câte ori aveam o după masă sau o seară liberă, fără lecţii, fără treburi. Acum câţiva ani, când am publicat Julien Green şi strămătuşa mea, Mama i-a arătat cartea. Ţ. stătea deja la ei, la Sibiu. „E despre tine”, i-a spus. Ţ., care nu mai vedea aproape deloc, a pipăit coperta şi a întrebat ce titlu are cartea. Apoi: „Cine e ăsta, Julien Green?” „Un scriitor francez”, a răspuns Mama. „Şi ce scrie despre mine?” Mama i-a citit pasajele care o priveau. „Asta e tot?”, a întrebat Ţ… parcă mirată că într-o carte cu numele ei pe copertă se spune totuşi atât de puţin despre ea. Se aştepta probabil ca măcar jumătate să fie despre ea, cealaltă jumătate înţelegând că i se cuvenea ăstuia, lui Julien Green ăsta. Îmi dau seama că am dezamăgit-o. Fie din acest motiv, fie mai degrabă din cauză că uita repede totul, n-a mai revenit asupra cărţii niciodată, ca şi cum n-ar fi existat.
[din volumul „Povești pentru oameni mari”, Editura Mașina de scris, 2011]
Volumul „Povești pentru oameni mari” (Editura Mașina de scris, 2011) poate fi achiziționat de la librăria „Mihai Eminescu” din Bucureşti.