Nicolae Manolescu 
25 aprilie
Răsfoiesc Fragments d’un discours amoureux şi cad peste paginile despre „te iubesc”. Nu înţeleg mare lucru. Totul mi se pare o speculaţie neinspirată. Poate şi pentru că am, în această privinţă, o mică experienţă personală şi mai am şi orgoliul s-o cred semnificativă. Adolescent fiind, am primit de la o fată căreia tocmai îi spusesem că n-o mai iubesc, o fotografie (o reprezenta pe ea) pe care era scris în engleză: I love you. Textul era anterior convorbirii noastre, dar ea n-a renunţat să mi-l ofere, chiar aşa inutil cum devenise. Numai că eu nu ştiam nici o boabă de engleză şi banala, azi, declaraţie, căci se află în toate şlagărele şi pe toate tricourile, nu-mi ajunsese niciodată înainte la ureche. O vagă intuiţie a sensului aveam eu, dar nu era suficient. Aşa că, ajuns acasă, am apelat la dicţionar. Am descoperit repede că I este eu, love este a iubi şi you este tu. Intuiţia mea se confirma, dar gramatica îmi ridica o problemă de a cărei rezolvare atârna perfecta transparenţă a limbajului. Eu n-aveam habar pe vremea aceea că engleza este o limbă aproape fără flexiune şi mă intriga faptul că cele trei cuvinte apăreau în textul din fotografie exact în formele din dicţionar: verbul, adică, la infinitiv, iar cele două pronume la nominativ. În felul acesta, ele nu se legau, nu alcătuiau o propoziţie. Alăturarea lor (eu, a iubi, tu) nu devenea comunicare adevărată, părându-mi o şaradă, care mă obliga să reflectez la un eventual subînţeles. Mi se părea oarecum prea simplu ca mesajul să fie acela intuit, aşa că eram tentat să mă las furat de ideea unui sens ascuns. Fosta mea prietenă izbutise, fără să aibă intenţia, să-mi creeze o stare de perplexitate. Ignoranţa mea în materie de engleză avea şi ea rolul ei, aşa zicând filosofic, în această afacere. Astăzi îmi vine uşor să spun (cu Benveniste) că posedam doar cuvinte şi semnificaţii, dar nu încă fraze şi referinţe şi că, deci, mesajul fetei nu se închega pentru mine din punct de vedere semantic, deşi proprietăţile semiotice ale constituenţilor lui se aflau la locul lor. Cel mai interesant lucru era însă conflictul dintre intuiţie şi gramatică: banalele cuvinte îmi apăreau, tocmai fiindcă nu descifrasem mecanismul sintactic, înconjurate de o aură, de un nor luminos, care mă lăsa să le ghicesc înţelesul şi totodată mi-l ascundea.
[din volumul „Povești pentru oameni mari”, Editura Mașina de scris, 2011]
Volumul „Povești pentru oameni mari” (Editura Mașina de scris, 2011) poate fi achiziționat de la librăria „Mihai Eminescu” din Bucureşti.
