Nicolae Manolescu 
6 octombrie
Astăzi Tata a părut, prima oară de la operaţie, a înţelege exact ce se petrece cu el, dar şi cu mine şi cu Mama, care îl veghem cu rândul de patru săptămâni. N-a fost niciodată ceea ce se cheamă un sentimental sau n-a arătat-o, aşa că m-a surprins să-l aud declarând (pe el, care nu-şi rosteşte deloc sentimentele) că pot fi fericiţi părinţii care au asemenea copii… Ei! am zis eu, sunt copii şi copii, aşa cum sunt părinţi şi părinţi. A încuviinţat din cap. Îl obosesc două fraze una după alta. Această scurtă conversaţie, dacă o pot numi aşa, e singura de care îmi amintesc, între mine şi el, în patruzeci şi atâţia de ani, care a avut caracter sentimental.
Sonata a V-a de Beethoven pentru vioară şi pian: două părţi de dialog, în care, pe rând, vioara şi pianul au iniţiativa, în vreme ce, tot pe rând, dau replica; alte două părţi în care vocile lor se împletesc, devin „corale”. La început, vorbeşte doar una, cealaltă ascultă ori acompaniază discret; la sfârşit, se întrec amândouă în a se exprima, se împacă sau se ciorovăiesc, ca doi soţi care se cunosc de o viaţă.
11 octombrie
Sâmbătă seara. Aţipesc pentru zece minute şi mă scol brusc cu inima bătându-mi darabana în piept: o clipă nu înţeleg (am visat ceva?), apoi văd lampa mişcându-se. A fost probabil un scurt cutremur. Deschid radioul: muzică simfonică. Ascult o vreme şi mă liniştesc încet-încet. Inima îşi reia tic-tac-ul obişnuit, care devine insesizabil. Adorm din nou. Mă trezesc a doua zi şi mă întreb dacă a fost de-adevăratelea sau am visat.
12 octombrie
Zi de toamnă clară şi însorită. Toată dimineaţa la spital. Seara, citesc zece pagini din Xenopol. Apoi mă prăbuşesc într-un somn de şase sau şapte ore, traversat de vise confuze, obositor, extenuant.
[din volumul „Povești pentru oameni mari”, Editura Mașina de scris, 2011]
Volumul „Povești pentru oameni mari” (Editura Mașina de scris, 2011) poate fi achiziționat de la librăria „Mihai Eminescu” din Bucureşti.
