Nicolae Manolescu 
26 septembrie
Fiecare dintre noi este „prieten” cu unele obiecte, materii sau forme şi este totodată în relaţii „proaste” cu altele. Probabil că faptului nu i se poate da nicio explicaţie logică. Ţine de sensibilitate. Îmi place bunăoară lemnul: scoarţa copacilor, miezul lor lucios, cu noduri şi cercuri concentrice; mă fascinează fierăstraiele şi joagărele, rumeguşul scurgându-se printre dinţii lor plini de voracitate, aşadar călăii lemnului şi uciderea lui; din copilărie, păstrez în memorie numeroase mirosuri legate de lemnul verde sau de cel ud, de lemnul putred sau uscat; ador să tai lemne, să le stivuiesc, să fac focul cu lemne. Ca să nu mai spun că mă emoţionează întreg nomenclatorul lemnelor: buturugă, surcea, vreasc, scoarţă etc. Prin extindere, o civilizaţie a lemnului mi s-a părut mai încântătoare decât oricare alta: cred că m-aş fi simţit delicios pe străzi pardosite cu lemn – aşa numitele poduri de odinioară – ori trecând peste punţi legănătoare de lemn, cum se mai văd şi astăzi peste Prahova, la Câmpina sau la Breaza, ori trăind în case de lemn, acoperite cu şindrilă şi cu bârne aparente în tavanele camerelor (vai, cât am regretat când sora şi cumnatul tatălui meu, reparând casa bunicilor de la Sibiel, au mascat aceste bârne sub tencuială!), cu balcoane sprijinite pe stâlpi subţiri, iar la ferestre, cu obloane din lemn, cu camere încărcate de rafturi de lemn băiţuit (nu panel, nu!). Dar fiind vorba de culori: îmi place lemnul de culoare deschisă, gălbui, palid; îmi place albul pătat al mestecenilor, aceşti dalmaţieni ai pădurii, îmi place cenuşiul decolorat al fagilor; detest în schimb lemnul maroniu sau acela verzui, crud, umed ca botul viţelului. Lemnul meu trebuie să fie adult spre uscat (dar nu putred, înecăcios) sau bătrân şi friabil şi trosnitor sub călcătura piciorului.
Nu-mi place în schimb fierul, metalul în general. E prea dur şi prea lucios pentru gustul meu. N-am o părere stabilită despre piatră. Privesc bolovanii cu o vagă curiozitate faţă de misterul lor mineralogic. Dacă aş fi sculptor, tot piatra aş prefera-o metalului, bronzului sau groaznicei marmure, exceptând fireşte lemnul, pentru care, cum am mărturisit deja, am un veritabil cult.
[din volumul „Povești pentru oameni mari”, Editura Mașina de scris, 2011]
Volumul „Povești pentru oameni mari” (Editura Mașina de scris, 2011) poate fi achiziționat de la librăria „Mihai Eminescu” din Bucureşti.
