Macro-economiștii români (cei care ar trebui să stăpânească mersul economiei la nivelul țării) au încetat de mult să aducă soluții. Eforturile lor se concentrează pe analiza constatatoare, critica acerbă a ceea ce s-a întâmplat, firav anticipativ, iar în ultimii ani, pe identificarea unor noi metode care să permită interpretarea statisticilor într-o formă pozitivă, chiar dacă dezastrul este iminent.
Există mai multe categorii de macro-economiști: teoreticienii (de regulă apar la televizor), cei care muncesc din greu la cosmetizarea statisticilor, cei care asigură consultanță (întotdeauna pe bani grei), cei care dovedesc că firmele și instituțiile de stat funcționează (nu neapărat bine) prin hârtiile care le întocmesc și le depun și mulți alții care își văd de treaba lor pe banii noștri. Toți aceștia se împart în două mari categorii: cei care se implică aparent (prin vorbe, critici, producerea de hârtii, de situații și rapoarte) și cei pasivi (doar execută și îndeplinesc cam tot ce li se cere, fără comentarii).
Activitatea macro-economistului va fi întotdeauna desfășurată de pe scaun, privind statistici, citind articole, studiind cu atenție dealuri de dosare pline cu hârtii sau devorând internetul. Metodologia lui preferată va fi exclusiv cantitativă, cifrele fiind singura realitate pe care o va accepta, știe că doar astfel devine credibil, de aceea argumentele pro sau contra se vor clădi pe acestea. Și bine face pentru că este atu-ul lui profesional și ceea ce îl detașează de cei care deslușesc mai greu sau deloc taina cifrelor. Cum vă simțiți când vine vreun invitat la tv și vă aruncă-n urechi date statistice povestite abundent și cu detalii până la virgulă? Cât vi se gâdilă orgoliul când este criticată (prin argumente ”relevante” alias statistici) vreo măsură a guvernului care nu vă place? Câți deveniți fascinați de exprimarea ”elevată” a unor macro-economiști, chiar dacă nu înțelegeți nimic din ce exprimă? În general există o admirație pentru cei care povestesc frumos, care ”au cap pentru cifre” și care ”înțeleg mersul lucrurilor”.
Ei bine, aici voiam să ajung! Mi-aș dori mult să mă credeți pe cuvânt că nu e vina voastră când nu pricepeți, ci a celor pe care tindeți să-i admirați și care vă prostesc în față. Printr-o cultură economică (și generală) aparentă creează impresia că numai economiștii pot pricepe ce au zis ei, iar zicerea lor nu e pentru oricine. Dacă domnul academician Solomon Marcus și-ar fi exprimat expunerile publice în limbaj matematic academic nu l-ar fi înțeles nimeni. Vestitul Moisil se exprima atât de popular uneori că l-ar fi priceput și un om fără carte! Ideea pe care încerc s-o transmit este că, dacă vrei cu adevărat să te faci înțeles, atunci te străduiești să se întâmple!
Dacă mi se permite, voi afirma că cei neînțeleși apelează la o formă evidentă de diversiune. Mi-aș dori să nu uităm că ”limbajul de lemn” este o tradiție românească de câteva zeci de ani încoace, care și-a făcut treaba urmărind fie să dea impresia că se întâmplă ceva sau pur și simplu să aburească omul astfel încât să ajungă să se întrebe cât este de tâmpit oare de nu pricepe ce i se spune?
Ascult acum câteva zile o știre la radio: ” România ocupă penultimul loc în Europa, înaintea Bulgariei, în ceea ce privește salariul minim, deși acesta a înregistrat cea mai mare creștere dintre țările europene, de 16%; cu toate acestea, la capitolul impozite suntem printre primele opt țări din Europa….”. Mai întâi mă revolt cum se poate difuza o astfel de știre, îmi dau seama că mulți nu o vor înțelege, apoi îmi amintesc ce mi s-a spus când mi s-a dat această rubrică: să fie articole economice pentru neeconomiști, într-un limbaj accesibil, să priceapă medicul, scriitorul, artistul și mulți alții … de bună credință, care nu înțeleg știri precum cea relatată anterior!
Deși macro-economiștii rareori vor găsi explicații în alte domenii decât economia, cei care apar la tv sau transmit știri către populație speculează o nevoie psihologică. Așa cum vrem cu disperare olimpici într-o țară de analfabeți, la fel ne dorim să apărem în topuri și statistici, deși unii n-au ce pune pe masă, au WC în curte și se încălzesc cu lemne. Știrile sunt formulate astfel încât să satisfacă această nevoie de confirmare. Cum realitatea nu aduce un grad mare de satisfacție, se creează o altă realitate, dar trunchiată, ori o informație trunchiată este greu de înțeles pentru că-și diluează logica, iar informația trebuie înghițită ca atare și creează un mare disconfort celui obișnuit să gândească.
Rolul macro-economistului autentic este să aducă soluții prin care oamenii, firmele și țara toată să producă astfel încât să contribuie fiecare la bunăstarea generală. Așa cum un om harnic se gospodărește bine și se descurcă prin efort, un bun macro-economist ar trebui să-și manifeste hărnicia prin idei, astfel încât oamenii s-o ducă mai bine, ori el lucrează doar la impresia că țara o duce bine, iar oamenii mai au de așteptat. Soluțiile sale vor viza zona de interes directă, cea a impozitării, a cheltuitului de bani și mai deloc crearea condițiilor de a produce bani ca sursă reală pentru orice demers ulterior.
Câți macro-economiști aduc soluții concrete ori de câte ori își manifestă mulțumirea pentru tot ce merge prost? În politică, prima regulă este de a-i critica pe cei de la putere: dacă fac ceva, de ce au făcut; dacă nu fac, de ce nu au făcut. Opozanții critică orice acțiune, răstălmăcind rezultatele bune ca fiind proaste și ce e prost devine și mai prost; cei de la putere dovedesc că treaba merge bine prin raportări estimative, provizorii sau prezentând topul ponderilor sau al procentelor într-un mod care să-i favorizeze chiar dacă realitatea îi contrazice sau îi ajută să pară ridicoli. Un macro-economist de bun simt, care-și respectă afinitatea pentru cifre, știe că ponderea sau procentul în sine fără o bază de referință nu valorează nimic, devine doar o cifră-n vânt și atât! Revenind la știrea de la radio, ce dacă România a avut ”cea mai mare creștere a salariului minim din Europa de 16%”, aceasta valorează NIMIC când vine vorba despre rezultat și care ne situează pe penultimul loc! Nu am înțeles de ce macro-economiștii transmit informații suplimentare care nu fac decât să amețească ascultătorul, dar care nu schimbă cu nimic rezultatul. Singura explicație decentă este că limbajul de lemn le acoperă incapacitatea de a aduce soluții care ar putea îmbunătăți situația, iar aruncatul pisicii în curtea vecină este o bună tactică de a distrage atenția de la realitate.
În final este bine să nu trăim cu impresia că întotdeauna vom fi înaintea Bulgariei, cum zic mai toate știrile și statisticile noastre, există informații care nu se pomenesc și care arată evident incompetența macro-economiștilor de toate soiurile, politice sau tehnocrate, din țara noastră: anual se întocmește un raport internațional de competitivitate despre care televiziunile noastre nu prea vorbesc. Pentru că în 2016-2017, într-una dintre puținele statistici, bulgarii ne-au luat-o înainte: ei ocupă un onorabil loc 50, în timp ce România ocupă locul 62, după ce anul trecut ne situam pe locul 53, iar bulgarii pe 54. A fi competitiv la nivel internațional înseamnă capabilitatea de a face față (de a produce și de a vinde) în condiții de concurență internațională, iar topul arată că cei pe care îi considerăm ultimii din Europa sunt mai competitivi decât noi, de fapt! O analiză asupra acestei statistici ar trebui să ne arate cum au reușit bulgarii să facă acest salt pozitiv, iar noi un salt negativ, să nu ne trezim peste câțiva ani că vom fi depășiți la toate capitolele și că ne lăfăim inconștienți pe ultimul loc în Europa!
Statisticile vor fi întotdeauna relevante, dar felul în care sunt răstălmăcite îmi amintește vorbele pline de ”duh” ale lui Hagi: ”să fie bine ca să nu fie rău”!
(sursa foto: reporterntv.ro)