Petarde flambate, spre cer aruncate!

„Despre ce vei scrie în articolul următor?” mă întreabă prietenele mele aproape în fiecare săptămână și, spre surprinderea lor, mereu par pregătită, în curs de documentare și organizată.

Mărturisesc că nu-mi este deloc ușor să găsesc subiecte dintr-o economie firavă, pe care să le povestesc într-o formă creativă și mai ales atractivă. Când scriu fiecare articol îmi suprasolicit imaginația, dar cel mai mult mă străduiesc să ocolesc subiecte care îmi invadează mintea și sufletul cu tot felul de stări de la revoltă, la indignare și mereu încerc să mă îndemn la detașare.

Îmi amintesc cum un profesor universitar din ASE era la rândul său indignat de felul meu pătimaș, afirmând că un cercetător autentic și bun privește cu detașare fenomenele, să-și păstreze mintea limpede pentru a le analiza.

Să fiu sinceră, această ”detașare”, care în popor s-ar numi mai simplu ”nesimțire” m-a făcut să devin și mai pătimașă. Eu cred că, dacă am fi fost mai mulți pătimași care să reacționeze la primele derapaje de la tot ceea ce reprezintă teorie economică și bun simț, țara nu ar fi ajuns unde este acum. Am spus-o și o repet: economiștii nu au adus soluții, ci numai critici, în ciuda faptului că în ultimul timp am remarcat o creștere a calității comentariilor lor, la televizor.

Se spune că niciodată nu e prea târziu, dar când ajungi să ai mortul pe masă, nu-ți rămâne decât să-l îmbălsămezi! Cam așa se întâmplă și cu economia. Așa puțină și trunchiată câtă se dovedește, important este să facem ceea ce trebuie făcut. În primul rând, ar trebui să căscăm ochii și să ciulim urechile la tot ce se întâmplă oriunde România este conectată.

Săptămâna trecută, Jean Claude-Junker, președintele Comisiei Europene, a încercat să ne dea un suflu de speranță, răspunzând nevoii noastre disperate de a fi apreciați, importanți, un fel de ”olimpici” ai Europei. Ne-a ademenit cu speranța că se va face un Summit european la Sibiu, că merităm să intrăm în Schengen, că în viitor UE va extinde acordul la nivel militar, punând bazele unei armate comune, că vom fi uniți la toate nivelurile restante care ne separau de statutul unei uniuni federale de fapt.

Știrea a fost imediat demolată parțial prin reacția Germaniei care și-a arătat încă o dată mușchii, susținută și de Olanda, spulberând speranța aruncată de domnul Juncker despre spațiul Schengen. Dar restul informațiilor par agreate total sau parțial de marii analiști la nivel european!

Câte o explozie pe la Barcelona, Paris sau Londra ne dovedește că o unificare la nivelul armatelor ar da probabil roade mai ”bune”. Nu știu câți români au dat importanță flash-urilor informative venite de la nivel european, pentru că foarte mulți și-au concentrat zile întregi atenția pe „pugilistul” Mirel Palada. Oameni aparent respectabili, s-au dovedit ridicoli semnând o petiție pentru ceva ce nu există de fapt (pentru că această rușine de om nu este cadru didactic angajat la SNSPA!).

Nu înțeleg de ce ne mirăm atâta și facem pe mironosițele, că doar politica „pumnului” este instrumentul cel mai actual practicat în mai toate instituțiile din România, până și de cei mai ”respectabili” intelectuali din mai toate mediile – nu e nevoie să ni se dea cu pumnul în nas (deși s-a creat deja un precedent acum, dar mai avem și un alt exemplu în trecut din celebra campanie electorală a unui fost președinte, care se jura că nu a lovit un copil cu pumnul!), e suficient să ni se ”bage pumnul în gură”, să ni se demonstreze că suntem nespecialiști, incompetenți, lipsiți de experiență și cât de ușor am putea fi înlocuiți pentru o eventuală nesupunere sau expunerea adevărului pe tapet. Toate acestea ni se explică printr-un ton vehement, pătimaș, chiar obraznic. În rest, ni se cere detașare.

Alte petarde economice precum rectificarea bugetară declarată a fi pozitivă (în ciuda faptului că atât cheltuielile, cât și încasările sunt pe minus) și creșterile de taxe precum acciza la combustibil de care ne-am despărțit la începutul anului (iar acum constatăm că nu putem trăi fără ea) ne colorează peisajul și ne deturnează atenția de la proiecte majore care se conturează în jurul nostru.

Nu mi-am propus să dezvolt informațiile venite la nivel european. Aștept să o facă economiștii ”consacrați”, după ce și-au pregătit cu temeinicie lecțiile, au învățat bine ce-ar trebui să spună, dar numai după indicații prețioase (!). Am încredere că o vor face ca de obicei, echilibrat cu multă detașare și fără patimă! Și fără pumni… în gură!

Celor care le pasă de viitor și pun suflet în ceea ce fac le spun că e momentul să se documenteze. Orice schimbare poate fi o șansă pentru unii și un obstacol pentru alții. Când istoria trece pe lângă tine, nu mai ai timp pentru a admira petarde flambate, spre cer aruncate!