Om bogat – om sărac

Am afirmat în articolul precedent că ratarea unor momente prielnice, atât la nivel personal, cât și la nivelul întregii țări, poate să însemne o pierdere măsurată în ani sau într-o viață mai puțin îmbelșugată în plan material sau spiritual. Una din obligațiile intelectualului este capacitatea de a recunoaște astfel de momente ce nu trebuie pierdute și valorificarea lor. Am promis că voi continua să dezvolt două concepte economice, patrimoniu și know-how; drept urmare, în acest articol voi dezvolta doar aspecte legate de patrimoniu – o noțiune importantă ce ne definește ca popor prin totalitatea drepturilor și obligațiilor noastre asupra bunurilor corporale și incorporale ce pot fi evaluate din punct de vedere pecuniar și reprezintă oglinda nivelului nostru de dezvoltare umană. Nu mi-am propus să dezvolt teoria aferentă acestui subiect, întrucât asemenea informații pot fi culese oricând de pe Internet. Cum patrimoniul este un cumul de valori materiale și spirituale, mi-am propus să accentuez anumite aspecte ce au implicații directe asupra noțiunii și care invită la reflectare dincolo de granițele aparente ale acestui concept:

1. Capacitatea de a crea/identifica valori

Valoarea este ceva (material sau spiritual) care reușește să dăinuie în timp. Presupune acceptare și mai ales recunoaștere. Adică prezența unor oameni capabili să o identifice.

Până la apariția regilor, domnitorii noștri își foloseau averea pentru a gestiona teritoriul pe care îl conduceau. Cum nu au existat domnitori sărăci, multe din investițiile acestora ne-au îmbogățit nu doar istoria, cât mai ales patrimoniul național.

Primul nostru rege nu a făcut excepție de la regulă, nefiind deloc sărac, așa cum s-a tot spus. Realitatea este că și în țara lui, Germania, provenea dintr-o familie înstărită, nobilă prin excelență, chiar dacă din punct de vedere politic nu era de rang întâi, iar prezența lui pe meleagurile românești a făcut să devenim mult mai bogați decât am fost. Este suficient să studiem cum a fost construit Peleșul și descoperim cum o comună uitată de lume s-a dezvoltat atât de frumos devenind Sinaia de astăzi numai pentru faptul că regele Carol I a cumpărat (din banii lui prin vânzarea unei proprietăți din Germania) teren acolo.

Fiecare proprietate regală sau domnească are o poveste a sa și o consecință interesantă, anume dezvoltarea zonei respective. Motivațiile capetelor încoronate românești de a construi țineau de strategii, de scenarii, aveau reședințe de vară, de iarnă, de vânătoare, de tranzit, în caz că trebuiau să fugă din țară. Ar fi demn de reținut că orice gest făcut de conducătorul țării era amplificat de investiții intense ale unor oameni înstăriți din elita vremii, care construiau case proprii, implicându-se totodată să contribuie la dezvoltarea infrastructurii zonei respective. Cum calitatea era criteriul vremurilor, s-a investit mult în materiale rezistente, luând naștere valori, care au devenit simboluri, mai târziu chiar repere naționale. Dacă am fi corecți am înțelege că nu tot din ceea ce posedăm în patrimoniu este consecința ideilor noastre, ci și a unora străini de noi, care pricepeau mai bine ca noi rafinamentul și eleganța, fiind mari iubitori ai frumosului universal și ai poporului român.

2. Capacitatea de a păstra

Valorile cer un regim special de conservare. Istoria lor devine importantă, de aceea trebuie să fie autentică și să inspire. Nu sunt necesare istorii mincinoase, doar timpul le va face să reziste, iar oameni pricepuți le vor da strălucire. Mai bine-zis, oricât le împroașcă unii cu minciuni, adevărul și propagarea lui vor ajuta creatorii de valori să devină modele pentru alți creatori. Pentru că valoarea este generatoare de valoare.

La polul opus se află ideile comuniste, care detestă valorile construite de alții, mințind continuu, împroșcând cu diversiuni pentru a convinge că acestea nu merită atenție, ridicând incultura la rang de virtute. Ca să-și impună ideile, au distrus, au demolat, au omorât și mistificat adevărul, dovedindu-se făurarii unei realități fanteziste. Comuniștii nu au nevoie de istorie exactă, adevărată, ci de istoria lor, care să-i avantajeze, ascunzând partea care îi dezvăluie pe ei, cheia sărăcirii poporului nostru. Ceea ce este cel mai grav, au cultivat ignoranța, care, așa cum afirmă Daron Agemoglu și James Robinson în ”De ce eșuează națiunile – Originile puterii, ale prosperității și ale sărăciei” este explicația eșecului nostru economic, ca de altfel al tuturor popoarelor care suferă de acest ”sindrom”. Ignoranța a fost ”șansa” de a pierde ceea ce am avut. Minciuna și ignoranța s-au dovedit obstacole esențiale în calea transmiterii adevăratelor valori, astfel am devenit mai săraci în termeni economici, dar și spirituali.

Conceptul de proprietate este cel manipulat prin minciună și ignoranță și acest lucru a dus la pierderi imense pentru întreaga societate. Primul inamic identificat a fost omul gospodar, din lumea satului sau a orașului, a cărui dispariție (chiar și fizică) a condus la pierderea capacității individuale de a crea bunăstare. Impunerea disprețului pentru cel care are sau luptă pentru proprietatea personală a diluat capacitatea de mobilizare pentru a genera, în avantajul conceptului de transfer de proprietate, pe scurt, furt de la ”bogați” la ”săraci”. Asemenea mentalitate pervertește sensul adevărat de creație al valorilor materiale și spirituale. Cu alte cuvinte au fost pierdute instinctele antreprenoriale, iar refacerea lor este un proces care consumă timpul unor generații întregi. Îmi vine în minte celebra comparație dintre comunism și capitalism, care explică apariția comunismului prin fierberea unui acvariu cu pești pentru a face o ciorbă, iar drumul invers, de la ciorbă la acvariu, este o sarcină istorică covârșitoare.

3. Capacitatea de a transmite

Monarhia reprezintă poate exemplul cel mai relevant, dar nu absolut, prin care valorile sunt păstrate și transmise în bună stare de la generație la generație. Modul în care o moștenire (sau patrimoniu) este transmisă urmașilor depinde în exclusivitate de calitatea umană. Din păcate, istoria noastră este săracă în exemple de succesiuni la tron, s-ar spune din vina istoriei.

Dacă în cazul capacității de a crea valori sau de a le păstra presupune un proces de învățare, capacitatea de a transmite se referă strict la nivelul de educație al celui care posedă moștenirea, la modul în care îi educă și îi formează pe urmași să păstreze ceea ce primesc, să înmulțească și apoi să transmită mai mult decât au primit.

Din nefericire, tot comunismul are capacitatea de a întrerupe procesul de transmiterea al valorilor, nimicind trecutul, încercând să reia totul de la zero.

De fapt, cine este capabil să creeze, să păstreze și apoi să transmită valoare înseamnă că are șansa de a fi bogat. Istoria nedreaptă, ignoranța celor ce se implica în procesul de cunoaștere, de a înțelege fenomenele, ne fac să fim săraci, propagând spiritul de turmă sub îndrumarea unui conducător nepriceput și totalitar.

Drumul de la bogăție la sărăcie și invers are regulile sale, care arată ceea ce este cu adevărat important și ceea ce este fals. Ignorarea sau necunoașterea lor au o consecință firească, la fel ca și ratarea unor momente favorabile. Deci cel mai important devine cel care impune aceste reguli, adică cine conduce. El va deveni oglinda bunăstării sau sărăciei celor conduși.