O țară în altă țară

Pentru prima dată în viața mea, am fost invitată la un festival internațional de literatură, care s-a desfășurat la Satu Mare.

Am pornit din București, împreună cu soțul meu, iar la Râmnicu Vâlcea ni s-a alăturat scriitorul Ion Țoanță, un bine-cunoscut colaborator și suporter al revistei Literatura de Azi, dânsul fiind invitat, la fel ca mine, la acel eveniment.

Din momentul în care ne-am întâlnit, aveam să călătorim împreună peste zece ore. Drumul a fost foarte frumos, peisajele captivante, s-a vorbit mult, am râs pentru că domnul Țoanță e un om extrem de spiritual și spontan, dar după ce am schimbat autocarul la Cluj între noi s-a așternut o tăcere, iar din când în când, ba soțul meu, ba domnul Țoanță se auzea spunând: ”Ce frumos e aici! Parcă am fi în altă țară! Zici că aici nu mai e România!”. Am devenit mai atentă să înțeleg ce este diferit față de splendorile care mi-au alimentat imaginația toată ziua. În trei ore am trecut prin trei județe: Cluj, Sălaj și Satu Mare. Dacă peisajele au fost tot drumul până la Cluj fascinante, de la Cluj încolo, într-adevăr, am simțit o schimbare printr-o combinație perfectă dintre natură și mâna omului. Uimită de ce-mi era dat să văd, țin minte că la un moment dat îmi zisesem în gând: ”Aici iarba e mai deasă, oaia mai grasă, iar vaca mai curată!”. Casele erau rare, puține și modeste, dar curțile oamenilor foarte îngrijite, cu flori în fața gardului, totul părea auster, dar ordonat într-un fel anume ce trăda un efort prin care mai nimic nu era pus la întâmplare. Apoi am observat șoseaua bine asfaltată, marginea drumului curățată, pământul cultivat pretutindeni, iar în mijlocul parcelelor, din loc în loc, câte un om trebăluia singur. Pe alocuri se mai distingeau ruinele grajdurilor de altă dată, acum părăsite fără milă, dar parcă nu semănau deloc cu ce am văzut eu în Oltenia, unde acestea erau înconjurate de multă mizerie și buruieni înalte, extinse pe hectare întregi. Aici, dimpotrivă, par niște relicve istorice, fără să urâțească prea mult decorul pe care l-am descris mai sus și care ne făcea să ne simțim ”într-o altă țară”.

Dincolo de ”impresia artistică”, odată ajunsă la Satu Mare, am devenit curioasă să înțeleg puțin aceste județe, care nu abundă de bunăstare, dar care sunt atât de primitoare. Am consultat presa locală, statistici, apoi am dialogat cu oamenii locului, intelectuali autentici, vestiți oameni de cultură și iată ce am descoperit.

În primul rând m-a interesat să aflu câți oameni trăiesc în fiecare județ. În acest fel mi-am amintit de recensământul populației din 2011, care a fost gestionat extrem de prost și care a generat cifre inexacte, creând astfel baza unui lanț de erori statistice (când totul se raportează la o cifră inexactă, rezultatele devin inexacte), dar statul nu are niciun interes să reia procesul și să reconstituie adevărul, pentru că îi convine să raporteze mai mulți locuitori (voi dezvolta subiectul într-un articol viitor; pe scurt aceste avantaje pot fi de ordin electoral, apoi decurg din distribuirea veniturilor la nivel local prin alimentarea bugetelor locale, iar ca ultim argument m-aș referi la banii veniți de la UE). Numai că situația economică a zilelor noastre începe să fie atât de dificilă, încât este necesară o raportare discretă a scăderii populației, nu de alta, dar așa se ajustează mai bine PIB-ul (dacă se împarte la un număr mai mic, rezultatul este evident mai mare și uite cum se poate realiza o creștere economică doar din condei!).

O țară obișnuită timp de jumătate de secol cu raportarea producției inexistente pe hectar arată că în tot județul Cluj muncește o treime din populație, în Sălaj aproximativ o cincime din locuitorii județului, iar în Satu Mare un sfert dintre cetățeni se duc zilnic la serviciu. Din punct de vedere al PIB-ului, orașul Cluj, datorită industriei IT care oferă salariile cele mai mari din toată industria românească, ajută mult ca județul să ajungă unul din cele mai importante la nivel național cu de peste 10 000 euro/ locuitor, deși satele și comunele nu sunt atât de privilegiate; apoi județele Sălaj (cu peste 6 500 euro/locuitor) și Satu Mare (de aproximativ 5 800 euro/locuitor) sunt susținute de firme dintr-o industrie nu foarte variată – deși fiecare se poate lăuda cu nume de referință din domeniu – precum și de o agricultură care oferă salarii mici. Este interesant cum un județ ca Sălajul, unde lucrează oameni mai puțini, nivelul economic este mai bun decât în Satu Mare, unde, aparent se muncește mai mult, dar nu se produce la fel de bine.

Proximitatea acestor județe față de Ucraina, dar și de Ungaria, este șansa oamenilor din zonă de a deveni activi, în sensul de a compensa lipsa locului de muncă sau de a-l completa, prin identificarea unor soluții care să le îmbunătățească existența. Apoi, și cei plecați la muncă în străinătate contribuie substanțial la ajustarea veniturilor unor locuitori ai acestor zone.

Disponibilitatea de deplasare am simțit-o și noi când, de la București la Cluj, autocarul a fost tot drumul pe jumătate gol, în timp ce de la Cluj autocarul a fost plin-ochi. Întâmplarea a făcut să avem un incident și să rămânem în Zalău, din cauza unei avarii. Nu a fost chip să ne urcăm în alte autocare, întrucât toate erau la fel de pline ca al nostru, semn că lumea se deplasează intens în spațiul acestor județe.

Îmi este tot mai clar că nu economia este motivul acestei impresii de ”țară în altă țară”, pentru că nu impresionează printr-o bunăstare materială bătătoare la ochi. Să fie oare o chestiune de climă (pe cuvânt că verdele frunzelor și al ierbii este mai deschis ca nuanță decât în restul țării), de relieful fascinant în care dealurile se luptă să răsară printre câmpii, de energia locului care ajută vegetația să fie atât de bogată îngrășând oile și vacile, de disciplina oamenilor prin modul în care își gestionează sărăcia. Consider că este zona în care viața modestă se gestionează demn, cu grație. Și mai ales cu muncă. Foarte multă muncă! Deși cei care o duc cel mai bine își folosesc intens creierul! Pentru că aici oamenii sfințesc locul!

(sursa foto: adevărul.ro)