Mărul discordiei: bugetul

Asistăm de ceva timp la un ping-pong de replici pe marginea bugetului în care două tabere arată cu degetul una spre cealaltă, acuzându-se că partea opusă poartă vina.
Cred că ne-am obișnuit cu stilul „eu as face, dar nu pot din cauza celor de dinaintea mea care n-au făcut nimic …”.
Probabil că au fost perioade când fiecare dintre noi am fost amețiți de formularea „cei de dinainte poartă întreaga vină a eșecului din prezent”. Între timp, s-a cam înțeles că replica este expirată și de aceea mințile se concentrează pe zona de justificare a incapacității și incompetenței în formule noi, nicidecum pentru a aduce soluții.
Pentru a înțelege „cine are dreptate” ar trebui să descoperim puțin ce este bugetul, cum se constituie și ce rol are.
Așa cum se întâmplă și în familie, cineva din casă aduce bani, iar pentru ca aceasta să trăiască este nevoie să se achite cheltuielile de regie ale casei, să se cumpere mâncare, iar toate celelalte cheltuieli se repartizează după urgențe sau priorități. Nu-și cumpără toți membri casei mașini deodată, pentru că riscă să intre în incapacitate de plată. Fiecare se drămuiește cum poate, dar, din păcate, de cele mai multe ori se recurge la împrumut pentru a încheia luna. După care chinul se reia, lună de lună. Și ca la tot omul, sunt luni mai bune și luni mai proaste. Cei care reușesc să pună și ceva bani deoparte în perioadele bune, înseamnă cu sunt drămuitori dibaci sau pur și simplu niște sacrificați.
Acum să revenim la bugetul de stat. Teoretic, acesta se constituie din venituri fiscale (impozite de la persoane fizice, de la firme, taxe de tot felul stabilite de lege) și venituri nefiscale (din profitul firmelor de stat, decontări de la programele europene, împrumuturi). După ce s-au adunat bani din toate aceste direcții, se repartizează, numai că aici teoria se complică. Din acest moment intervine realitatea, care este fie condiționată de reguli (ale Uniunii Europene), fie, cel mai adesea, de mediul politic, mai ales în an electoral. Teoretic, cheltuielile ar trebui repartizate în funcție de prioritățile naționale. Cum noi nu funcționăm după programe pe termen lung, ne lipsesc cu desăvârșire strategiile (deși se pretinde că totuși există pe hârtie), nu avem decât priorități imediate. De-a lungul anilor s-a putut constata grija statului (indiferent cine a fost la putere) pentru ofițeri, asistați sociali, pensionari militari. Aș putea adapta o vorbă bine cunoscută la condițiile bugetului „spune-mi pe ce cheltuiești ca să-ți spun cine ești”. Ei, dar povestea bugetului nu s-a încheiat. Pentru că suntem parteneri în cadrul Uniunii Europene și aspiranți la zona euro, avem obligația să respectăm tratatul de la Maastricht prin care ne obligăm ca stat să menținem un deficit bugetar mai mic de 3% și gradul de îndatorare să fie mai mic de 60% din PIB. Mai mult, ca parteneri NATO, avem obligația să asigurăm un nivel de cheltuieli pentru apărare de 2% din PIB.
Of, deci trebuie să înțelegem ce e cu PIB-ul acesta care este o noțiune diferită de buget. Păi PIB-ul nu e altceva decât tot ce se consumă, ce se investește, ce se vinde și se produce pe teritoriul țării într-un an (nu sunt luate în calcul importurile). Cu alte cuvinte, este o dimensiune mult mai largă decât bugetul. Întrucât suntem condiționați să respectăm niște reguli, aici începe separarea teoriei de practică – indiferent cine va fi la putere va încerca să cosmetizeze cifrele astfel încât să pară că respectăm tratatele la care suntem parte. Explicația nu este una economică, ci pur și simplu sociologică.
În 2015, profesorul Daniel David de la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj, într-un interviu acordat revistei 22, a conturat profilul psihologic al poporului român prin care demonstra că trăsăturile esențiale sunt: neîncrederea, nesupunerea la reguli, interesul individului este manifestat doar pentru familie, nu și pentru ceilalți. Dacă mai luăm în considerare și faptul că românii caută puterea socială, dar pe care o manifestă într-un mod ipocrit printr-o falsă modestie, am înțelege că cei pe care îi alegem, nu pot fi diferiți de aceste trăsături rezultate în urma cercetării temeinice.
Când PSD a preluat bugetul, susținea că lipsesc bani. Cioloș, ca să se apere a spus că nu lipsește nimic, doar că nu au intrat banii europeni pe care i-a preconizat în buget și de aici „lipsa”. Haideți s-o luăm băbește: dacă s-ar scoate de pe hârtie acea sumă a banilor europeni neîncasați, oare deficitul s-ar mai menține în condițiile impuse de Uniunea Europeană? Bineînțeles că nu! Deci este o realitate „ajustată” cu diferența că banii nu au fost luați (furați!) de cineva, din moment ce nu au existat vreodată!
Și acum să trec de partea cealaltă! Vine acum PSD (sau Dragnea, cum doriți) cu o propunere de buget. Se lucrează la variante din pix la greu, se scot cifre dintr-o parte și se adaugă în alta, doar-doar se mențin condițiile la care suntem angajați pe plan extern. Nu puțini sunt aceia care spun „Este un buget fictiv! Vă bazați pe niște cifre care nu există încă! Mizați pe o creștere economică fără temei!” Orice economist de bun simț spune asta!
Problema e că, de fapt, și unii și alții au dreptate să-și manifeste nemulțumirea și se pot acuza la nesfârșit, nu neapărat utilizând termenii care au clar o conotație politică diversionistă! Știți de ce? Pentru că bugetul se bazează pe previziuni. Periodic se fac rectificări, iar acestea au demonstrat aproape de fiecare dată că nu sunt întemeiate (legal – dar ce contează când studiile arată c[ nu respectăm reguli?) ci, așa cum zice și Florin Cîțu, au motivație politică, mai ales în campanie electorală!
Din nefericire, contabilitatea, în general, permite unei firme să pară solidă în condiții perfect legale. La fel se întâmplă și cu bugetul. Cei care ne monitorizează nu sunt deloc proști sau incompetenți și nici cei care întocmesc cifrele cu mare atenție. Se cere multă dibăcie în dresul cifrelor și urmărirea lor astfel încât să nu se contrazică, deși orice ochi bun observă dincolo de aparențe. Numai că aceștia, în loc să-și manifeste geniul în a crea soluții pentru a produce bani, consideră că este mult mai comod să scrie cu pixul și apoi să se izoleze de realitate în lumea fantezistă a prognozelor.
Dacă aș avea un buget personal de un milion de euro, aș vedea toată planeta. Cum nu-i am…
Adevărul e că fantezia este întotdeauna mai spectaculoasă decât realitatea!

(sursa foto: bugetul.ro)