Adriana Ungureanu 
Sărbătorile religioase reprezintă o oportunitate pentru unii oameni întreprinzători de a obține câștig. Aceștia se pregătesc din timp, se înarmează cu răbdare, nutresc speranțe, planifică și așteaptă momentul bilanțului. Pentru omul obișnuit înseamnă bucurie, o șansă de a fi mai bun și mai credincios. Statisticile arată că vânzările cresc în aceste perioade, traficul de pe șoselele patriei se întețește, iar gradul de fericire, atât al întreprinzătorilor, cât și al oamenilor din afara afacerilor, ar trebui să sporească. Cu toate acestea, răsar mereu motive, întemeiate sau nu, care îi fac pe unii veșnic nemulțumiți. Pentru că tocmai se încheie sărbătorile pascale, să vedem ce frământări existențiale am identificat în calitate de observator:
– ”Noi nu mâncăm miel, pentru că ni se rupe sufletul când vedem acest animal sacrificat” spun mulți consumatori de… fripturi de porc. Mă întreb de ce nu li se mai rupe sufletul când se taie porcul? Deși răspunsul cel mai aproape de adevăr ar fi ”Nu mănânc miel pentru că nu-mi place carnea lui!” sentimentul ”uman” dă bine în sfântul post. Cred că un iubitor autentic de animale ar trebui să iubească și mielul și porcul și orice altă lighioană de pe Pământ. Nu știu cum s-a propagat ideea că mielul are carnea ”grea”, nesănătoasă și ar trebui evitată, când de fapt toți nutriționiștii susțin cât este de sănătoasă, de bogată în proteine și mult mai puțin grasă decât cea de porc. Paradoxal, România, deși nu consumă carne de oaie sau miel, se află printre primii trei producători în Europa după Marea Britanie și Spania. Cu toate acestea, ceea ce produce, vinde în foarte mare parte altora, la export. Statistica anului 2016, preluată de Ziarul Financiar într-un articol din 2017, arată că românul consumă anual 2,2 Kg carne de ovine, 31,3 Kg de porc și 23 Kg de pasăre, ceea ce înseamnă că există preferință pentru tot ceea ce este mult și nesănătos, deși ne vine greu să recunoaștem.
– ”Nu toți bugetarii vor primi salariile înainte de Paști”, făcându-se referire la sacrificații dintotdeauna, adică cei din învățământ. Într-o economie funcțională, toți angajații de la stat și de la privat ar trebui să-și primească banii la timp, nu înainte și nici după sărbători. Dacă vrei, ca stat, să fii generos, pentru că ai de unde, atunci le dai tuturor. Dacă vrei să fii corect, nu dai la nimeni înaintea altora. Faptul că Ministerul Educației nu a depus solicitare, asemeni celorlalte ministere, este o chestiune aparent birocratică, demnă de a fi marcată de o serioasă suspiciune, vezi-Doamne, cei care se ocupă de viitorul țării nu se pricep să depună hârtiile la timp. Să-i credem oare?
– ”Pensiile se vor da la timpul lor, dacă se dau înainte, va fi prea mare perioada până la următoarea pensie” spuneau vocile ministeriale către opinia publică. Explicația ar fi avut sens dacă s-ar fi folosit și în cazul angajaților de la stat. Omul când vede că pentru unul se poate un favoritism și pentru altul nu, începe să înțeleagă că totul este o ”cacialma”. Lipsiți de inspirație mai sunt cei care cred că pentru situații similare se pot utiliza două tipuri de replici. Oare dacă unora li se dau salariile înainte, nu o fi perioada la fel de lungă până la următorul salariu? De ce angajatul este favorizat în fața pensionarului? Probabil chiar pentru faptul că o parte dintre pensionari este încă activă în aparatul de stat, adică ocupă posturile care s-ar cuveni unora mai tineri și ar fi un efort financiar prea mare să li se dea și pensia și salariul înainte? Încă nu am înțeles care este ponderea pensionarilor angrenați în câmpul muncii, dar poate statisticile se vor limpezi curând. Până atunci asistăm și ne văietăm cum ne pleacă tinerii din țară, fără să le dăm vreo șansă. Ceilalți, care depind doar de pensie, ar trebui să înțeleagă, la fel cum ar fi trebuit să priceapă angajații de la stat, că într-un stat echilibrat, bazat pe o economie funcțională, salariile și pensiile se plătesc în ziua în care sunt planificate. Orice derapaj de la încasare sau plată afectează întregul lanț economic, dar acesta este un subiect ce merită a fi dezvoltat separat.
Mai prozaic, răspunsul putem să-l găsim nu în lipsa completării fluturașilor de salarii sau a taloanelor de pensii, ci în deficitul anunțat pentru primul trimestru al anului în curs, care a depășit orice prognoză. În alți ani, bugetul de stat intra pe deficit în a doua jumătate a anului, iar în 2018, urmare a ”revoluției fiscale” deficitul a răsărit luându-i pe unii prin surprindere, precum zăpada ce ne-a acaparat începutul de primăvară. Acum, pentru a calma deficitul trebuie să lăsăm să treacă timpul, iar plățile făcute de stat să nu fie grăbite, deoarece formula deficitului este diferența dintre venituri și cheltuieli, iar acestea din urmă trebuie amânate cât mai mult.
Mesajul pe care încerc să-l transmit este că întreaga salbă de zile libere și de sărbători religioase afectează puternic productivitatea și nu sunt binevenite schimbări în activitatea economică doar pentru că Paștele cade mai devreme anul acesta decât în alți ani. Apoi, era o vorbă pe care ar fi bine să ne-o amintim ori de câte ori ne lipsește sau ne displace câte ceva ”Fă rai din tot ce ai!”. Cât de mult ajută și cât de mulțumiți am fi!
