Adriana Ungureanu 
Când ceva nu funcționează în țara noastră ne este foarte ușor să arătăm cu degetul spre guvernanți și să demonstrăm cât sunt de incompetenți. Probabil dacă totul ar merge perfect, incapacitatea acestora ar ieși mai bine în evidență, dar, din păcate, suntem într-o etapă în care întâlnim ”habarniști” la mai toate nivelurile cotidianului, iar cei care ne reprezintă confirmă teoria prezentată într-un mod spectaculos în cartea ”De ce eșuează națiunile – Originile puterii, ale prosperității și ale sărăciei” scrisă de Daron Agemoglu și James Robinson. Nu-mi dau seama dacă la noi, în România, există vreun domeniu neafectat, dar microbul incompetenței a contaminat până și cele mai respectabile instituții, cum ar fi cele bancare, iar ca argument voi relata povestiri scurte ale unor situații reale, care s-au petrecut în decursul ultimului an:
- Soțul meu avea un card de credit la care a decis să renunțe, pentru că dobânda devenise stresantă (25% pe an!). A depus în contul de credit toată suma datorată, a completat o cerere de lichidare a contului respectiv și a predat cardul. Mai trebuia să aștepte încă o lună și întreaga problemă să fie dată uitării. Ei bine, după o lună, banca se face că nu știe nimic și ia din banii aflați în contul curent (altul decât contul de card), încă o tranşă, ca și cum nu s-ar fi lichidat cardul de credit. Trei săptămâni au fost necesare pentru ca soțul meu să-și recupereze banii înapoi în contul curent. Toți cei implicați în acest demers, mă refer la angajații băncii, lucrează bine-merci și probabil, unii vor fi cândva promovați sau chiar vor încasa prime la sfârșitul anului! Timpul, stresul și banii clientului nu mai impresionează pe nimeni!
- Mă aflam într-o altă bancă pentru obținerea unor informații legate de condițiile unui credit, când un domn îmbrăcat în motociclist (semn de bunăstare în țara noastră) venise revoltat că depusese o solicitare, care i se și aprobase, dar de care nu se ținuse cont, pentru că domnișoara de la ghișeu uitase s-o opereze și să anunțe în centrală. După o oră de telefoane și e-mail-uri transmise sub ochii clientului, i se promisese că se va rezolva situația. Omul plecase cu îndoiala reușitei, foarte supărat, promițând că va face tot posibilul să părăsească banca respectivă. Între timp, eu am fost preluată de o colegă a acestei căscate, care, după câteva simulări pe baza veniturilor mele rezultate din declarațiile la fisc, inițial mi-a zis că îndeplinesc toate criteriile să iau un credit; după ce m-a plimbat câteva zile la rând, obligându-mă să fac tot felul de cheltuieli ca să obțin tot felul de documente pentru a depune oficial cererea de credit, s-a dus la șefa ei să o informeze că dosarul meu va intra în lucru. A venit de acolo verde la față, schimbată, agresivă, obraznică, trântindu-mi dosarul, spunându-mi că nu mai am nicio șansă de credit pentru că subit nu mai îndeplineam condițiile, aducându-mi „argumente” sub forma unui păreri strict personale, care nu se mai bazau deloc pe vreo logică sau să aibă vreo dovadă reală și care se apropiau îngrijorător de limita imbecilității profesionale. Ca un făcut, la fix o lună, același dosar a fost depus la o altă bancă, de unde am obținut credit, în condiții excelente, fiind tratată cu mult respect. Această experiență mi-a amintit de Banca Turco-Română, înainte de agonie. Când o bancă agresează cu reclamele optimiste, dar minciunile răsuflă la fața locului, s-ar putea să fie începutul sfârșitului ei. Sper să nu am gura aurită, deși recunosc într-un mod sadic că și-ar merita soarta din plin!
- Juriștii unei bănci ar trebui să stăpânească foarte bine tot ce reprezintă acte justificative și semnificația lor. În realitate, nu se întâmplă deloc așa, iar exemplul următor sper să fie relevant. O casă este construită cu credit ipotecar în urmă cu cincisprezece ani, iar acesta a fost achitat cu zece ani în urmă; apoi, a urmat o altă ipotecă pe aceeași casă, pentru un alt credit, achitat la rândul lui; la cererea unui nou credit ipotecar (băncile par mai ușor de convins dacă este o proprietate oferită drept garanție) apare din senin un jurist care solicită un document inutil cum ar fi ordinul de achitare al prețului terenului. În mod evident, contractele de împrumut anterioare (care pot fi urmărite prin rețeaua comună special creată pentru schimbul de informații dintre bănci, dar mai ales prin extrasul de carte funciară) dovedeau faptul că terenul fusese achitat fără putință de contestare. Invocarea unui document de plată datat cu două decenii în urmă era o cerere cu totul inutilă, ilogică și evidențiază necunoașterea și mai ales neînțelegerea operațiilor cadastrale, fapt de neconceput pentru profesia de jurist bancar. Încerc să fiu înțelegătoare și să accept că există posibilitatea ca procesul de creditare să se tergiverseze voit, întrucât verificările solicită durată mai mare decât se spune la reclamă, dar dacă vrei să tragi de timp nu e cazul să faci totuși pe prostul!
- La încheierea unui contract de împrumut cu o bancă, garantat prin ipotecă, banca eliberează cu foarte mare greutate documentele care atestă încheierea colaborării și ridicarea ipotecii. Este necesar un maraton de cel puțin o lună de zile pentru a mobiliza funcționarii băncii să catadicsească semnarea documentelor necesare. Să mai spun că totul se întâmplă pe banii clientului?
- Mai nou băncile au o colaborare rapidă cu ANAF-ul și cunosc în detaliu situația clientului care este în fața lor. Cu toate acestea, funcționarii băncilor interpretează cu foarte mare greutate informațiile primite și solicită acte justificative inutile care să le confirme ceea ce transmite ANAF-ul, prelungind inutil demersurile și hăituind clienții pe banii și pe timpul lor!
Toate aceste povești, care în mod sigur nu sunt doar ale mele, precum și multe altele încă nespuse, evidențiază proasta cooperare dintre bănci și clienți, prin șubreda pregătire a angajaților, majoritatea proaspeți absolvenți de studii economice și juridice. Zilele trecute, rectorul ASE afirma cu mândrie că absolvenții instituției pe care o conduce sunt priviți cu mare încredere de către angajatori. În cazul de față, băncile chiar au încredere în angajații lor, se observă când mai toți rămân pe poziție după fiecare eroare gravă. Dar cum rămâne cu încrederea pe care o au clienții în bănci? Din proprie experiență, după 10 ani de studii la aceeași instituție invocată, cunosc foarte bine că noțiunea de client nu este aproape deloc conștientizată de mulți dintre cei care stăpânesc învățământul economic de stat! Se poate dovedi oricând, la orice pas, empiric, prin rezultatele economice concrete pe care le generează direct comportamentul și ideile lor!
Sunt convinsă că oricare dintre noi are o listă proprie de povești asemănătoare, pentru că incompetența este oriunde în jurul nostru, nu doar la guvernanți, se manifestă la ea acasă și reprezintă suma totală dintre ”lasă că merge și așa”, ”fă-te că lucrezi” și ”fă-te că nu vezi”!
