Adriana UngureanuAdriana Ungureanu
08.05.2018

„Două lucruri vor merge în România: atelierele și recomandările”

Folosim cu mândrie sloganul ”fabricat în România”, deși nu înțelegem exact ce mai înseamnă asta în condițiile în care credem cu toată convingerea că industria ne-a fost pusă ”pe butuci”. Atunci când avem șansa să consumăm produse românești (așa, în accepțiune globală), le ignorăm cu desăvârșire. Pe antreprenorii mici români îi etichetăm ”bișnițari”, iar firmele particulare românești sunt privite cu dispreț, evitând să cumpărăm de la acestea, să nu cumva să le îmbogățim.

În schimb, ne plângem tot timpul că nu avem modele și valori demne de urmat, uitând de zicala ”esențele tari se păstrează în recipiente mici”! Avem atâția oameni inteligenți și valoroși în jurul nostru, dar aceștia aproape că nu se văd, trăiesc discret și elegant, iar noi tindem să ne raportăm doar la cei care apar la televizor, fără să conștientizăm că aceștia din urmă sunt și cei care au timp de vorbit, tocmai pentru că muncesc puțin sau deloc.

Acest articol este o continuare a celui precedent, dedicat celor care conservă instinctul respectului față de omul care creează și muncește, care luptă într-un mediu instabil și cu multinaționalele pe piață. Așadar, să descoperim cum se produce în România, în concepția lui Aristide Seri, directorul general al firmei SeriNanoGrup SRL.

Ce fel de produse comercializezi?

La bază, noi suntem o firmă de nanotehnologie, ne interesează tot ce îmbunătățește calitatea produselor și în același timp fiabilitatea, durabilitatea lor. Apoi există partea de curățenie, fiind printre puținii care oferă produse care se bazează pe curățenie la nivel molecular. O parte dintre produsele noastre curăță, altele sigilează. Există patru game de produse: BioGreen (care doar curăță), NanoGreen și Nano by Design (ambele sigilează) și Green Skin (produse cosmetice bazate pe soluție micelară – de la șampon, am ajuns să creăm creme cu endorfină și multe altele).

De unde îți vin ideile?

Citesc mult publicațiile facultăților, informațiile le iau din ”fașă”. Spre exemplu, de câțiva ani încoace sunt la modă oxizii de zinc care în bătaia razelor de soare omoară microbii. Acum încerc și eu să găsesc o soluție și mă interesez de procedurile pentru a obține aprobări, care costă foarte mult. Când citesc, îmi dau seama că pot să realizez și eu așa ceva, dar vreau mai întâi să înțeleg ce înseamnă tehnic, dar și în materie de costuri.

Este vorba de rețete secrete?

Da, se poate spune așa!

Le înregistrezi undeva?

Nu, pentru că odată ce le înregistrezi poate să se uite lumea. Și nu-ți permiți, în condițiile în care nici firmele foarte mari nu fac asta! Eu pot să îți spun ție că un cozonac se face cu ouă, făină, drojdie etc. Dar dacă tu nu dispui de cantități și nu știi să faci cozonacul, te poți chinui mult și bine! Totul constă în procente, cât la sută folosești din fiecare substanță. Eu oricum declar ce pun înăuntru, dar problema reală constă în felul în care le amesteci și ce cantități folosești. Îți pot spune doar că am toate aprobările necesare să pot vinde ceea ce creez. Dispun de personal calificat, care știe să relaționeze cu instituțiile aferente.

Te-a ajutat meseria de tehnician dentar în ceea ce faci acum?

Da, m-a ajutat foarte mult. Lucrând în laborator și știind că totul se face cu răbdare, procesul poate dura chiar luni de zile.

Tu produci direct în laboratorul tău sau în fabrici?

Ce avem noi diferit față de alte firme este că noi realizăm amestecul de substanțe concentrate și producem la cerere, când este nevoie, nu lucrăm pe stoc. Materia primă o aducem din SUA (90%) și îmbuteliem în incinta producătorilor atât cât este nevoie, conform specificațiilor furnizate de noi. Tot noi asigurăm și flacoanele, etichetele, cutiile și ce mai este nevoie. Fabricile cunosc ce substanțe le trimit, dar nu cunosc rețeta. Chimista de la o fabrică îmi spunea că legislația românească cere să se știe absolut tot. Atunci i-am răspuns: ”Dar știți cum se face Coca-Cola?”

Vezi, eu am creat un sistem eficient, care să fie ușor de gestionat, de manipulat. Totul se întâlnește la fabrică (eu aduc substanțele, recipientele, cutiile, etichetele vin de la alți furnizori) și când produsul este gata, se livrează cu dubița direct la magazine, nici nu mai trece pe la mine. Eu iau câte un produs la întâmplare dintr-o cutie, ca să-l testez să văd dacă a ieșit cum am dorit. O mare parte din produsul nostru final vine din România, cu excepția unei părți din flacon (trigger) pe care îl aduc din Bulgaria. Din păcate, nu am posibilitatea de a produce totul la noi în țară. În general, dacă vrei să produci ceva este important nivelul la care operezi. Uneori este mai eficient să aduci din afară decât aici.

Cât durează până creezi un produs?

 Depinde de unde plec și unde vreau să ajung. De exemplu la jumătatea testelor pot realiza că vreau să ajung în cu totul altă direcție. Cel mai rapid am scos un produs în trei săptămâni, cel mai lung, în nouă luni. După ce am definitivat rețeta, îi rog pe prieteni să testeze, timp în care standardizăm formula (după standardele europene), întocmim fișa tehnică, apoi tipărim eticheta (cea de pe spatele produsului, pentru că cea de pe față este realizată de un grafician), apoi alegem flaconul. De reținut că cel mai important este ceea ce scrii pe spatele produsului, pentru că pe asta ți se dă amendă. Am constatat că lumea nu este atrasă de un design prea exotic și este obișnuită cu anumite modele la care ne-am aliniat și noi. Spre exemplu, produsele de curățat pielea au etichetă maro, cele de pete culoare roșie. Ne-am permis culoarea mov la substanța de curățat pantofii sport, pentru că este nouă, pentru tineret. La creme am ales verde (pentru cele de zi) și mov-închis (pentru cele de noapte – nu puteam să le fac negre!). Crema de ochi este lila, pentru că este o culoare agreată de femei, multe o folosesc când se fardează.

Ce înseamnă de fapt ”fabricat în România”?

Dacă ne referim la produsele noastre, pot spune că în primul rând ideea este românească, îmbutelierea se realizează în țară, flaconul este fabricat aici, mâna de lucru este românească, eticheta. Dar noi ar trebui să înțelegem când vine neamțul și spune că mașina lui este fabricată în Germania, el știe foarte bine că majoritatea componentelor sunt aduse din alte țări și că acestea sunt asamblate acolo. În ziua de azi, globalizarea asta nu mai permite să existe o țară care să producă totul intern. Ideea nu este ca tu să produci totul, ci trebuie ca tu să faci ceva care să-ți aducă statutul de lider de piață într-un domeniu. În cazul nostru să aduci plusvaloare economiei românești, nu neapărat să ne pierdem în sloganul ”totul să fie românesc!”. Noi trebuie să creăm valoare!

Cum lămurești oamenii că ceea ce faci tu este special față de produse mai ieftine – înțeleg că produsele tale sunt peste medie ca nivel de preț?

Sunt două lucruri care vor merge în România: atelierele, un loc unde oamenii să vină singuri să încerce produsul și recomandările. Revin cu un alt exemplu: am distribuit produsul de curățat ochelarii la o firmă mare de optică; după câteva săptămâni nu se mișca nimic; după trei luni mi-au spus că vânzările nu merg prea bine. Atunci i-am rugat să mă lase să fac o demonstrație în magazinele lor. Pe lângă cele două produse, ei mai distribuiau alte trei produse similare cu ale mele. După ce mi s-a dat ok-ul de la conducere, m-am prezentat, rând pe rând, în 5 magazine și într-o lună aveam vânzare cât nu avusesem în trei luni. Atunci am înțeles că oamenii au nevoie să li se arate, să vadă cu ochii lor ce face produsul meu. Adică ideea este că se cere o promovare cât mai directă. Pentru noi târgurile sunt importante, atelierele, magazinele naturiste. Iar noi garantăm că dăm banii înapoi persoanei căreia nu-i place produsul. Clienții noștri nu trebuie să se simtă înșelați. Pentru a reuși să am o distribuție eficientă, caut dealeri serioși care să devină parteneri în această afacere, să se implice cu adevărat, altfel nu am șanse prea mari. Nu mă încântă deloc ideea de MLM (Multi Level Marketing), ci parteneri de încredere, care să-și dorească să vândă, să facă bani.

Cum convingi oamenii că merită să dea mai mult pentru un produs care ține mai mult?

Dacă ținem cont de tehnologia pe care o încorporează, produsele mele sunt chiar la prețuri decente pentru un producător. Oamenii trebuie să simtă plusvaloarea, nu faptul că au fost jecmăniți. Spre exemplu, produsul nostru de curățat mobila de 250 ml ține mai mult decât unul din comerț (chimic) de 300 ml, pentru că substanțele noastre sunt concentrate și se consumă în cantități mici. Dacă cumperi produse de curățat bateriile la baie, într-un an folosești 4-5 bucăți la preț de 17-18 lei și ajungi să cheltuiești un echivalent de 100 lei, în timp ce al meu costă 40 lei, îl folosești mai rar, pentru că te ține mai mult și îl ai un an de zile. Cu alte cuvinte, dai mai puțin, muncești mai puțin, iar bateria este curată mai mult timp. La fel este și cu celelalte produse pentru geamuri, pentru calculatoare etc. Nu sunt povești ceea ce spun aici, pentru aproape fiecare produs există filmulețe pe Youtube care apar postate și pe site-ul www.produse-nano.ro. Totul este ca oamenii să-și dorească să înțeleagă.

România este o piață atipică, dificilă?

Da, dar să ținem cont că produsele nano se vând greu peste tot în lume, numai că în România se vând extrem de dificil, pentru că suntem mult în urmă ca educație. Aici produsele naturale încep să fie apreciate, mai ales cele fără miros. În ultimii 5-10 ani s-a vorbit tot mai mult despre alergii, iar gama BioGreen se dezvoltă tot mai mult în acest sens, este fără miros și nontoxică, mai ales pe partea de produse de curățenie. Din fericire, oamenii înțeleg bine problema curățeniei, din nefericire nu înțeleg sigilatul. Cultura pentru produsele nano este slabă, deși există clienți care înțeleg foarte bine și cine cumpără odată mai vrea și a doua oară. Sunt unii impresionați de tehnologie, fascinați de produse nano, să fie cât mai high-tech, alții care, dimpotrivă, fug, pentru că au impresia că se vor îmbolnăvi. Când le explic că toate produsele mele sunt high-tech și când le demonstrez ce pot să facă rămân cu gura căscată. În asta constă frumusețea la mine: am nișe, industrii întregi cu care pot lucra și de fiecare dată am multe de învățat, mai ales descopăr cum pot să le prezint pentru a mă face înțeles. Mereu apelez la specialiști din industriile respective să-mi explice ce aș putea învăța eu singur în luni de zile. Este esențial să înțeleg cum funcționează totul pe segmentul respectiv și să insist pe atuul produselor noastre: sunt non-toxice, nu au miros, multe din ingrediente sunt naturale. Dar explicațiile, bineînțeles, sunt lămuritoare doar la nivel individual.

Ce mesaj ai pentru cititorii revistei Literatura de Azi?

Oamenii sunt speriați de tot ce apare nou și nu înțelegem că indiferent dacă este vorba despre tehnologie, industrie trebuie să nu intrăm în panică, important este să înțelegem. Mulți repetă ce aud de la alții, nu se documentează direct sau citesc foarte puțin. Eu, ca să-mi fac o idee, citesc 20-30 de articole și pro și contra, ca apoi să-mi formulez părerea. Ar trebui să ne obișnuim, indiferent ce facem (cumpărăm mașini sau altceva) trebuie să studiem articole, să vedem filmulețe, apoi să vorbim cu 3-4-5 oameni care au idee despre ce ne interesează și în final să ne dăm cu părerea. Orice poate fi manipulat. Mesajul este să fim mult mai deschiși și dispuși să încercăm. Nu trebuie să credem când cineva spune că nanotehnologia este rea, dar când observăm că ea este deja prezentă în jurul nostru, în telefonul nostru, frigider, televizor, mașină, filtre de aer etc., de acestea nu ne speriem atât! În schimb, ne speriem când vin eu și spun că am o soluție nano, fără să conștientizăm că oxizii de titan există deja în multe din produsele de plajă din comerț. Dacă există în unele produse acceptăm ușor și totul e ok, dar când vine vorba despre altele intrăm în panică. Avem obiceiul să ne speriem prea repede. Ar trebui să ne schimbăm percepția și să acceptăm schimbarea. Cam așa se întâmplă: nu știm ce va fi peste zece ani, dar noi ne speriem de pe acum. Iar atunci vom constata că totul va fi ok!

Vă mulțumesc!

(sursa foto: leadersreunited.com)