Adriana UngureanuAdriana Ungureanu
25.09.2018

De data aceasta zic „pas”!

„Referendumul este expresia cea mai pură a democrației” scrie pe un site care ne invită să spunem „da” acestei proceduri. De acord, dar un referendum presupune: un motiv concret, mediatizat intensiv, dezbătut timp îndelung, care să adune suficiente păreri pro și contra; bani investiți; validarea rezultatelor; implementarea acestora în realitate. Teoretic, inițiatorii unui referendum pot fi parlamentarii sau cetățenii.

Dincolo de buna intenție, aceea de a consulta cetățeanul în mod democratic și de a ține cont de părerea acestuia, politicienii noștri și-au bătut joc de noi o dată, când s-a dorit dat jos Băsescu și, ignorând cu nonșalanță voința poporului, l-au menținut în funcție, prin artificii legislative atent elaborate, până la finele mandatului; altă dată a fost ignorat referendumul prin care populația și-a dorit un număr maxim de 300 de parlamentari, dar în final ne-am pricopsit cu 600; acum se pregătesc să ne ia peste picior a treia oară, de data aceasta speculând o problemă spinoasă, ce nu trebuie deloc tratată superficial. De fiecare dată, politicianul român, indiferent de orientare, și-a bătut joc de noi, nu oricum, ci pe bani mulți. Următorul referendum, planificat în 6-7 octombrie 2018, este estimat inițial la 100 milioane lei pentru un motiv prezentat trunchiat, insuficient dezbătut și formulat eliptic, pentru care deja există un suport legislativ prevăzut în Codul Civil. Spre deosebire de celelalte momente când populația a fost chemată la vot, de data aceasta sunt puse în discuție, chiar dacă indirect, drepturi fundamentale ale omului și există dorința ca majoritatea să restrângă drepturile unei minorități. Cum fiecare dintre noi ne găsim de multe ori într-o minoritate – minoritatea celor cu studii superioare, a celor care cunosc limba chineză, a celor care beau vin roșu, a celor care scriu corect românește etc – oricând majoritatea poate pune la punct acea minoritate și s-o lase fără drepturi.

Cu alte cuvinte, minți „luminate” au născocit-o și pe asta, că doar n-om fi atât de proști încât să credem că Dragnea și Viorica le fac ei singuri pe toate! Tot timpul mă întreb: de ce nu-i vedem pe cei care ne fac rău cu adevărat? În spatele lui Băsescu, Ponta, Dragnea, Viorica și alte creaturi de genul acestora, se află o armată de oameni inteligenți – în niciun caz consilierii, de multe ori aceștia apelează la adevărații specialiști, ei fiind mai mult de fațadă – care au capacitatea de a identifica o situație aflată la limită și de a o transforma în ceva folositor celor pentru care prestează, manipulând masele. Ei bine, aceștia sunt cu adevărat genii și tare ar trebui să-i cunoaștem, mai ales pentru că toate se fac pe banii noștri!

În consecință, țara se poate debarasa de 100 milioane lei, fără să-și îndeplinească sarcina de a-și informa suficient cetățeanul pentru a ști ce decizie să ia. Când se pune întrebarea „sunteți de acord cu Legea de Revizuire a Constituției României în forma adoptată de Parlament?” înseamnă că votantul este informat suficient, cunoaște bine legea în cauză, a studiat-o cu pixul în mână, a citit păreri pro și contra și se prezintă la referendum decis să răspundă „da” sau „nu”, asumându-și gestul. Mulți nu doar că n-au procedat așa, dar unii ascultă de preoți prin biserici, alții se iau după postacii de pe Facebook sau după tot felul de comunistoizi mai vechi și mai noi, prin mediile pe care aceștia le intoxică numai prin simpla lor prezență. Și uite așa se mai risipesc niște bani pe o diversiune căreia i se atribuie paravanul de „referendum”.

În cazul în care este cineva curios să afle pe ce se cheltuiesc acești bani, vă pot ajuta cât de cât, luând-o logic, deși nimic nu mai are logică în țara asta: în primul rând, informarea oamenilor – așa parțială și eliptică cum o fi ea, mă aștept la o campanie prin spoturi publicitare audio și video, afișe; apoi, organizarea secțiilor de votare – urne, cabine de vot; tipărirea listelor de alegători, buletinelor de vot, a ștampilelor cu tuș și expedierea acestora la toate secțiile din țară; personalul implicat în procesul de votare – nimeni nu stă două zile acolo fără să ia bani!; transportul buletinelor și al rezultatelor la centrul electoral.

Teoretic, nu ne prisoseau acești bani, tocmai s-a făcut rectificare bugetară, pentru că nu erau prevăzuți. și, de regulă, când statul cheltuiește, trebuie să aibă de unde. Cum bugetul nostru nu abundă de prosperitate, iar vremurile sunt de așa natură că banii se fac greu și se adună și mai greu, referendumul este tot ceea ce ne mai lipsea.

În ceea ce mă privește, dacă aș fi fost o mincinoasă oportunistă, aș fi spus că „agenda nu-mi permite să mă prezint la vot, întrucât nu voi fi în țară”. Pentru că sunt un cetățean responsabil, spun că Dumnezeul meu îmi cere să iubesc oamenii, indiferent de orientarea sexuală. Unde spune în Biblie să iubesc doar heterosexualii și să arunc cu pietre în ceilalți? Dacă ar fi să respect Cartea Cărților, cu scuzele de rigoare, mi s-ar permite să arunc cu bolovani în amantele din instituțiile de stat! Dar tot revenind la credință, nu am dreptul să judec pe nimeni, iar ceea ce este în casa și patul fiecăruia nu este treaba mea! Toți suntem fiii Domnului, iar fiecare suntem exact așa cum ne-a lăsat El! Nu văd acest referendum neapărat ca pe o ofensă adusă homosexualității, ci ca pe o ofensă adusă oamenilor care au parte în viață de altceva decât avem unii dintre noi. Drept pentru care, de data aceasta zic „pas” și chiar voi fi plecată din țară!

(sursa foto: activenews.ro)