Adriana Ungureanu 
Îmi propun un articol scurt, dar lămuritor. În contextul referendumului ce tocmai a trecut, personaje care se perindă pe la televizor au mai găsit un argument, de data aceasta de ordin economic, pentru a-i fi convins pe adepții dornici să voteze ”Da”.
Astfel s-a afirmat că în ultimii trei ani, ”cei trei milioane de semnatari au cotizat la buget 16 miliarde de euro, adică au acoperit costurile pentru 360 de referendumuri”. Simpla mea întrebare ”cum ați calculat?” a încins comentarii, cele mai multe jignitoare, bineînțeles la adresa mea. Inițiatorul acestei afirmații s-a arătat iritat că nu mă ajută capul să pricep cât e de simplu să înmulțesc PIB-ul României pe cap de locuitor cu 3 000 000 și așa a ajuns omul la concluzia că cei care au semnat au produs 16 miliarde de euro.
Este ca și cum venitul minim într-o familie de patru persoane este de 500 de euro pe membru și am crede că fiecare copil în parte produce această sumă care i se atribuie din împărțeala unui venit cumulat al ambilor părinți de 2000 euro la 4! Păi e corect așa?
La fel se întâmplă și în cazul referendumului. Semnatarii respectiv pot fi șomeri, pensionari, asistați sociali și nu este drept să considerăm că aceștia au contribuit la PIB-ul țării, însușindu-și o parte din venitul unui angajat CEO la o multinațională sau ale celor 4 milioane de angajați din sectorul privat – cei care produc cu adevărat veniturile bugetare!
Cine dorește un calcul efectiv de venit al celor care au semnat petiția, se impune o cercetare individuală, ori un sondaj aplicat asupra celor care au semnat, respectând o metodologie care să surprindă un rezultat cât mai aproape de adevăr, iar intuiția mea spune că este la ani lumină distanță de cifra vehiculată. Chiar ar fi interesant ca la următorul referendum, în momentul în care se adună semnături, pe lângă datele cu caracter personal, să se precizeze nivelul veniturilor fiecăruia, pentru a se vedea clar ce fel de oameni se implică în acea problemă. Dacă mișcarea din Piața Victoriei este atribuită corporatiștilor, ar fi interesant să vedem nivelul real al celor care au provocat referendumul.
În momentul în care acest articol va fi publicat, referendumul va fi deja poveste ori răscruce în istorie. Dar pentru mulți dintre noi, acesta a fost un bun exercițiu pentru a înțelege cât putem fi de superficiali, de răi și incompetenți!
Ideea că la un moment dat s-a creat o cantitate de venit național (PIB) nu înseamnă că îl putem cheltui după cheful fiecăruia. După cum se știe, este o luptă dificilă în fiecare an pentru a se echilibra veniturile și cheltuielile astfel încât societatea să poată funcționa. De ani de zile se depun eforturi de a se aloca bani pentru învățământ, sănătate, cercetare, apărare, ordine publică, investiții și, după cum știm, niciodată nu sunt suficienți. Cu greu poate cineva să găsească modalitatea prin care se pot cheltui 200 de milioane de lei doar pentru a fi siguri că o anume lege aflată în vigoare nu va fi schimbată decât cu ajutorul unui alt referendum. Dacă am avea surse nemărginite de bani, fiecare ar putea să-și propună dublarea legilor existente cu ajutorul referendumurilor. Atunci, într-adevăr ne-am permite cel puțin 360 de referendumuri inițiate de oameni care pot să acopere costul tuturor acestor consultări naționale. Desigur aceasta este o utopie, singura model la îndemână ar fi cazul Elveției, dar bineînțeles, ne separă mentalități greu de imitat.
