Business academic

Am hotărât să scriu un articol de nișă, care face referire la organizarea unor conferințe științifice. Aveți dreptul să vă întrebați: ce treabă are știința cu economia? Simplu: atâta vreme cât totul devine o afacere pentru organizatori, cât timp consumatorul serviciului este atras prin publicitate falsă sau trunchiată, este în mod clar o problemă economică și nu e etic s-o ignorăm. Voi prezenta niște exemple reale, fără a specifica nume concrete – deocamdată!

Primesc un e-mail de la o domnișoară prietenoasă, care ne invită (pe mine și pe alții) să participăm la o conferință organizată de o facultate de stat de prestigiu. Invitația este redactată impecabil, titlul conferinței incitant, tematica așijderea, locul de desfășurare faimos, termenele generos de largi, suficiente pentru a permite elaborarea unei lucrări de calitate, posibilități de socializare și de dezbatere pe tematici. Numai că ceea ce interesează pe orice participant, anume publicarea, informația este învăluită într-o speranță: lucrările care îndeplinesc niște condiții ar putea fi inserate într-o revistă ISI (acronimul de la International Scientific Indexing). Curioasă din fire, trimit un e-mail ca să mi se specifice „condițiile”. Răspunsul mi s-a părut jalnic pentru cineva implicat în învățământul superior și suna ceva de genul „dacă are un număr suficient de cuvinte”, „dacă place celor de la revista respectivă”, „dacă este o lucrare valoroasă” ….”șansele sunt de 99% să fie publicate în bazele de date menționate de noi”! Participarea la acea conferință costă între 50 – 200 euro în funcție de statutul academic … și singura ofertă sigură de publicare oferită de organizatori este o carte (cu ISBN) care concentrează lucrările participanților, ceea ce din punct de vedere științific înseamnă „vax albina” întrucât nu există indexare reală la nivel internațional!

Și acum alt exemplu. Eram doctorandă, în primul an, picată din cer, „coordonată” de un profesor zgârcit în sfaturi, mă duc în provincie la peste 600 km să-mi prezint munca. Acolo, surpriză: cei care aveau pe lucrare numele alături de un profesor universitar aveau dreptul să prezinte cu Power Point, noi, ceilalți fii ai ploii, doar cu poster. Am primit o carte plină cu rezumatele lucrărilor, pe net îmi găsesc lucrarea completă, dar niciodată nu mi-a venit revista în format fizic, cu articolul publicat integral, deși așa ni s-a promis la înscriere.

O prietenă merge la o altă conferință, la o facultate care are „specialiști” de apar toată ziua pe la televizor. Plătește fata, dar nici până în ziua de azi (și sunt ani de atunci) nu a fost publicată undeva.

O altă prietenă merge la o conferință într-o țară europeană. Alături de ea, acolo se află încă multe sute de optimiști din toate colțurile lumii. Se întoarce fata cu un stick de memorie plin de lucrările participanților. Când să-și raporteze indicatorul de performanță, deși suna extraordinar de bine că a fost într-o țară splendidă din Europa, nu putea să treacă niciun link in care i-a fost indexată lucrarea pentru simplu fapt că nu exista, deși a plătit sute de euro doar ca să participe, plus alte sute de euro pentru deplasare și cazare.

Și acum încă un exemplu din România, despre o altă facultate economică de prestigiu, care sună extraordinar, pe care o cunosc poate cel mai bine dintre toate. Anual se desfășoară o conferință al cărei titlu are o consonanță cu vremurile actuale, dar ale cărei posibilități de publicare se află în disonanță cu promisiunile angajate în fața participanților, în sensul că lucrările respective nu se publică în lista prezentată pe pagina conferinței. Să mai zic oare că mi s-a întâmplat să fiu excesiv de corectă și să-mi plătesc dreptul de a asista la conferință, bașca mi-am convins și prietenele să procedeze la fel, pentru a-i susține pe organizatori, din respect și din solidaritate, când în sală putea intra oricine, fără să plătească nimic? Ba chiar eram pe punctul de a rămâne și fără mapa conferinței la care aveam dreptul tocmai pentru că plătisem! Pe lângă toate acestea, am mai fost și mustrată dur de un profesor, de ce nu am trimis lucrare și de ce vin dacă nu am lucrare!

În ultimii cinci ani am descoperit mult mai multe astfel de derapaje nu doar la conferințe pe tematică economică, ci și în alte domenii, dar m-am oprit doar la ceea ce am trăit direct sau la experiențele unor oameni apropiați. Diferența dintre ceea ce se prezintă și ceea ce se face la fața locului poate fi evidențiată prin mult mai multe exemple, dar mă opresc la ce am descris mai sus, întrucât nu vreau să-mi obosesc cititorul!

Este paradoxal cum niște oameni care formează alți oameni îndemnându-i să stăpânească noțiuni privind calitatea unui serviciu, respectul față de client, reputație, tocmai aceștia își contrazic însușirea cunoștințelor prin ceea ce oferă ei ca exemplu. Cuvântul „țeapă” sună oribil pentru lumea academică, dar este o realitate care se poate demonstra în unele situații empiric!

Adevărul este că nu sunt mulți dispuși să-și asume efortul, până la capăt al organizării unei conferințe. Mai toată activitatea presupune voluntariat, ori câți dintre noi avem oare dedicație, disponibilitate și determinare să alocăm timp și energie unei cauze care nu aduce beneficii materiale?

Și acum să vă povestesc cum stă treaba în realitate. Dincolo de recenzarea articolelor, de sortarea lor, de retrimiterea pentru a fi refăcute astfel încât să se încadreze în niște standarde impuse de specificul conferinței, procesul de publicare și indexarea costă. Publicarea nu presupune doar revista tipărită în sine (editare, copertă, tipar), ci și mentenanța unui suport electronic (hosting-ul site-ului, editare, actualizare etc). Indexarea în bazele de date internaționale cere bani și timp. Fiecare inserare presupune o taxă periodică la furnizorul bazei respective și care efectuează o evaluare permanentă, solicitând anumite standarde științifice. Cu cât nivelul de indexare crește, cu atât procesul de evaluare este de lungă durată (chiar ani) și implică taxe tot mai mari, în condițiile în care conferințele sunt periodice, de regulă la intervale mari de timp.

Cei care țin doar la imagine, oferă un nume de conferință pompos, o sală care rareori costă pentru că este în incinta facultății sau poate fi extrem de scumpă pentru că e prost negociată; mâncarea, de regulă, e delicioasă, se mai oferă eventual o excursie atractivă sau chiar o serată distractivă. Aceste eforturi sunt pentru unii suficiente, nu mai există energie sau resurse pentru publicare, pentru că astfel s-ar diminua dureros încasările de la participanți, iar efortul s-ar dovedi inutil, probabil.

Clienți, slavă Domnului, există, pentru că sunt asigurați direct de facultatea organizatoare, pentru că alți profesori-prieteni „sugerează” doctoranzilor să meargă acolo, pentru că sunt naivi care speră și cred în oportunități utopice de publicare, deși în final mai toată lumea e nemulțumită și îndură risipa de bani, de timp, iar lipsa rezultatelor concrete se constată în momentul în care se prezintă lista anuală de lucrări. Și uite așa, „business”-ul academic funcționează uneori nestingherit, prin organizarea unor evenimente cu profit!

(sursa foto: supplychainquarterly.com)