A avea nu înseamnă bogăție

Poporul nostru se dovedește un mare creator, din păcate nu de plusvaloare, de bunăstare spirituală și materială, ci de povești care ridică în slăvi oameni puțin merituoși și situațiile lor de viață. Suntem ușor impresionabili de fantastic, de apariții fals spectaculoase și le interpretăm fără să le procesăm corect și să înțelegem cât este adevăr și cât ficțiune în tot ceea ce ni se arată. Că unii o fac din comoditate, din ignoranță sau chiar din prostie, totul reflectă nivelul real de cultură, dar mai ales caracterul. De regulă, atunci când ne concentrăm insistent asupra unui om sau a unei situații, o facem din pură răutate să scormonim acel ceva ”negativ” care ne-ar face fericiți și rareori dovedim bunăvoință sau înțelegere.

Eseul bunăstării umane dezvoltat de numeroși economiști, sociologi sau antropologi subliniază legătura dintre nivelul de cultură al unui popor și calitatea liderilor săi. Ei bine, eu consider că, pe lângă cultură solidă, s-ar cere și un caracter ales. În timp ce cultura reprezintă rezultatul unui efort și al unei educații ce modelează mintea, caracterul se reflectă concertat atât prin modul de gândire cât și prin comportamente și reprezintă un amestec dintre moștenirea genetică și experiențele personale de viață. În funcție de combinația acestor două trăsături, cumulată la nivelul întregii societăți, s-ar putea asigura sau nu premisele unei dezvoltări materiale și spirituale sănătoase ale unui popor. Realitatea noastră, a românilor, pare să demonstreze un amalgam nefericit între acestea. O cultură solidă nu se va așeza la fel de grațios pe un caracter ipocrit și meschin așa cum se va sedimenta pe un caracter integru, moral și cu bun simț. Ne întrebăm adesea de ce ne conduc ignoranții, hoții și mincinoșii fără să acceptăm că ei sunt oglinda majorității alegătorilor. Cei care nu sunt de acord, pentru că n-au votat sunt reprezentați de ignoranți, fără voia lor; cei implicați în politică și care i-au propus pe liste pe aleși sunt oglinda celorlalte două trăsături. Bineînțeles, este o constatare superficială, dar am toată încrederea că studiile psihologice și sociologice ar susține cu succes afirmația mea.

Pentru că în funcție de nivelul nostru de dezvoltare ca ființe umane (cultura și caracter) percepem și clasificăm fenomenele și oamenii din jur. Tot ceea ce ni se pare că vedem, este filtrat de ceea ce ne definește. Adesea catalogăm cu mare ușurință ”bogați”, ”inteligenți”, ”oameni de succes”, ”luptători”, ”genii”, niște apariții publice, lăsându-ne păcăliți de imaginea furnizată, tocmai pentru că identificăm în aceste persoane ceea ce suntem capabili să evaluăm. Puțini suntem aceia care ne punem întrebări de genul ”de unde au apărut?”, ”în ce context au apărut?”, ”de unde au?”, ”cum fac asta?”, ”din ce trăiesc?”, ”cine îi susțin?”, ”cum au reușit?” etc. Pentru că gândirea critică de care se vorbește cu atâta ”sete de știință” lipsește aproape cu desăvârșire poporului nostru, nu pentru că nu a fost educat în acest sens, ci pentru că dorința de a afla cât mai mult și de a descoperi nu ne caracterizează. Suntem obișnuiți să primim ”sarcini” în tot ce facem. Dacă nu ni se cere, nu facem.

Astfel apar tot felul de ”modele” care se nasc din neant și mor la fel. Timpul îi aduce în fața noastră și ne sunt prezentați drept ”lideri”, iar noi credem pe cuvânt. De ce? Pentru că au ceva ce ”se vede” și despre care ”se spune”.  Numai că ”a avea” ceva nu înseamnă neapărat o bogăție materială sau spirituală și voi aduce o înlănțuire de exemple care să susțină afirmația mea:

• A avea note bune la școală, nu garantează reușita în viață. Mediocrii sunt priviți cu suspiciune, deși unii capătă recunoaștere pe parcursul vieții. Diferența dintre ”tocilari” și ”mediocri” constă în faptul că tocilarii învață ceva scris de alții, pe când mediocrii devin proprii autori. Din fericire, atât tocilarii, cât și mediocrii pot justifica un anume parcurs școlar. Mai rău este faptul că începem să fim conduși de personaje al căror CV începe odată cu funcția.
• A avea o firmă, bani, un nivel de trai exorbitant, nu înseamnă bogăție; poate însemna datorii, oameni neserioși și meschini care nu-și onorează obligațiile, insolvență, faliment. Nu puțini sunt aceia care încurcă activul cu pasivul și debitul cu creditul, adică ”a avea” cu ”a avea de dat”. Experiența ne-a demonstrat că perioadele marcate de vizibilitate sau de anumite gesturi umane impresionante urmăresc un scop precis și sunt menite să mascheze anumite realități.
• A avea o imagine de profesionist nu înseamnă că și ești. Mă uit la televizor, pe Facebook, în ziarele online și văd o contabilă foarte implicată în tot ce reprezintă probleme economice la nivel de firmă. Se remarcă prin stilul franc, vorbitul impecabil, scrisul la fel, toate de un profesionalism aparent desăvârșit. Aș spune că-i bate pe mulți economiști, profesori universitari. Teoretic are o firmă de contabilitate. Practic este contabilul cu cel mai mult timp disponibil din țară. Are timp de postări lungi pe Facebook, de citit legi, de a fi prezentă în parlament, de a lupta cu autoritățile, de mers la expoziții, la teatru, dar și în vacanță, într-un moment în care se încheie situații, se fac inventarii, raportări intensive. În final, a anunțat de curând oficial că renunță la contabilitate și că se va ocupa de altceva. Nimeni nu și-a pus problema dacă s-a ocupat vreodată la modul serios de asta.
• A avea un istoric de doi-trei ani al firmei, nu înseamnă succes în afaceri. A fost o vreme când start-up-urile nu impresionau din cauza lipsei de experiență. În prezent trăim vremuri în care novicii devin modele de reușită, deși corect ar fi ca inițiativa să fie susținută, încurajată, nu aplaudată și premiată!
• A moșteni nu înseamnă a fi bogat din simplul motiv că o generație a acumulat, iar următoarea cheltuiește fără să mai producă. Exemplul capătă gravitate când se moștenesc locuri de muncă, funcții, poziții în stat. Aici, ”a moșteni” capătă un sens mafiot și reprezintă trăsăturile unei societăți infectate de cel mai josnic caracter uman.
• A avea bogății naturale sau umane, nu înseamnă că țara este bogată. România este o dovadă relevantă. Pe principiul ”Dumnezeu îți dă, dar nu-ți bagă în traistă”, bogăția capătă valoare când se creează un plus de valoare. A sta pe un morman de bogăție, dar a muri de foame sau a rămâne sărac înseamnă a nu fi conștient de ceea ce viața a oferit.
• A reuși prin șmecherii, a fi descurcăreț, nu înseamnă prosperitate. Dar poate însemna un succes imediat, pe termen scurt și în unele cazuri chiar poate fi vorba despre supraviețuire sau un mod de viață. Parazitismul social, calea scurtă, furatul ideilor sau pur și simplu crearea potecii dându-i pe alții la o parte asigură reușite pe o anumită perioadă. Timpul scoate ușor-ușor adevărul la lumină, oamenii se trădează și cine se aseamănă se adună. Cultura adună oamenii, caracterul îi ajută să le reziste (sau nu) relația și să prospere (sau nu) împreună.
• A avea creștere economică, nu înseamnă un nivel de trai bun. Basmele mele de anul trecut referitoare la creșterea economică susțin argumentat această afirmație.

A avea o șansă, o imagine, o stare materială, un statut, un rezultat aparent, nu înseamnă bogăție reală, spirituală sau materială. În schimb a crea plusvaloare reală din ceea ce există, da.
Doar a avea nu este suficient pentru a defini bunăstarea. Cultura de ”a avea” înnobilată de caracterul creator al omului pot aduce succesul atât de mult râvnit și face diferența dintre aparență și esență.

(sursa foto: promotor.ro)