La un concurs recent, un individual de 6 done, toate cele patru rezultate pozitive le-am obținut, cu parteneri diferiți, cum e firesc, pe contracte de 4 pici. Două în ofensivă, două în apărare. La prima donă, adversarul s-a hazardat să contreze avînd KQJ de pică și KJXX de caro după mîna cu deschiderea de o pică. Și-a luat două atuuri și un caro, dar atît. Scor 86% la noi. Culmea că am fost întrecuți de o axă care n-a jucat decît 3 pici. Dar a luat contra și 3 pici + 1 contrate = 630, peste 590 ale noastre.
La dona a doua, am jucat iar patru pici, just făcute, cu o mînă interesantă: 7-5-1-0 cu Valet în 7 de pică și AKQ de cupă în 5. Rezultatul a fost doar 52% pentru că destule axe au contrat bazîndu-se pe AK de pică AK de treflă (inutile) și A de caro. Așa că adversarii care au agățat contra au scris lejer 590 față de 420 la noi.
Au urmat două done cu rezultate sub 50% pe contracte de 3 FA imparabile ale adversarului, dar pe care alți declaranți nu le-au atins sau le-au făcut praf. La dona a 5-a am trecut în defensivă, contrînd patru pici adverse cu QJxx de pică și AK de treflă. Nimic deosebit în afară de scorul neașteptat de bun: 76%. Multe flancuri s-au sfiit să scoată contra din cutie.
Ultima donă a fost cea mai frumoasă dar și cea mai mănoasă: 97%. Tot patru pici contrate, cum se vede în diagramă. Deschidere de baraj, primul meu contra e un apel. A doua contra e de penalizare. Am atacat neutru Valet de caro și am preluat primul tur de atu cu Asul, am continuat caro, luat de partener. Acest a mai jucat un caro, tăiat cu 10 de declarant, am defosat cupă. Aici declarantul a greșit grav neextrăgînd ultimele atuuri. A cîștigat As de cupă din masă și apoi a jucat treflă de jos spre asul meu. Am trecut mîna pe Riga de treflă iar partenerul a jucat un caro. Indiferent că taie cu Valetul sau cu mic, declarantul îmi mai dă 9 de atu. Așadar două căderi în loc de una și 300 la noi. Nici 100 nu era un rezultat rău. Culmea e că am împărțit topul cu o axă care a reușit să-l amendeze pe declarant tot de două ori și tot contrat, dar la… 6 pici, nu la patru. De fapt, la 6 pici declarantul avea de căzut de 3 ori de justețe.