
Anglia, ţara bridge-ului, trebuia să-şi folosească experienţa istoriei zbuciumate pentru a trage concluzii la masa de joc. Astfel, se spune, în vremea domniei lui Henric al VII-lea (1485-1509), deci cam pe vremea cînd în Moldova domnea Ştefan cel Mare, care avea tangenţe cu Contarul şi mai puţin cu bridge-ul, el a găsit un om providenţial pentru finanţele regale: pe arhiepiscopul de Canterbury, John Morton pe care l-a numit şi cancelar. Acesta a găsit foarte repede 22 de metode pentru a se asigura că nobilii supuşi ai regelui Henric îşi achită taxele şi impozitelor. Astfel, dacă cheltuielile lor anuale treceau de anumite sume, era evident că au dare de mînă şi li se punea un bir să-i usture. Dacă, dimpotrivă, arhiepiscopul băga de seamă că respectivii lorzi cheltuiesc mai nimic, trăgea concluzia că pun bani la hazna şi consecinţa era aceeaşi: un impozit zdravăn, să simtă că au oarece obligaţii faţă de regele lor! Asta se numea pe atunci „furculiţa lui Morton”. Murind în 1500 fix, Morton a fost înmormîntat în Catedrala Canterbury şi a intrat în istorie, iar numele lui a trecut firesc şi în jocul de bridge de mai tîrziu.

Iată cum! Să presupunem că declarantul Sud din dona de mai sus este ingeniosul Morton. El are de îndeplinit contractul de 6 pici pe atac de Rigă de caro de la Vest. Astfel rezultă că arhiepiscopul nostru trebuie să se apuce de colectat un impozit de 12 levate de la flancuri. Ceea ce nu e deloc uşor fără două mariaje roşii şi fără Asul de treflă!
Morton ar fi tăiat primul caro în mînă. Apoi ar fi extras cu Riga unicul atu advers şi ar fi jucat mic de treflă din mînă spre Damă. Lordul din Vest este prins în Furculiţa lui Morton. Dacă face pe nababul şi ia cu Asul, declarantul are două majore pentru defose de cupă: Dama de treflă şi Asul de caro. Dacă însă Vest face pe modestul şi pe săracul punînd mic, vicelanul cancelar ia cu Dama şi pe As de caro defosează a doua treflă, Riga. Astfel că singura sa perdantă va fi o cupă.
Totuşi, cele 22 de metode ale lui Morton sînt floare la ureche faţă de cele 106 taxe ale contribuabilului român de azi. Numai că miniştrii noştri nu joacă nici măcar bridge, deşi se poartă mai aspru decît răposatul Arhiepiscop de Canterbury!
(sursa foto: flickriver.com)