Ioana Belu 
Au crescut departe una de alta
dar de când s-au întâlnit
au devenit inseparabile.
Îmbrăcate-n hanorace verde-kaki,
înfruntă ploaia, vântul, ceața
și toate furtunile, împreună.
Mănâncă din aceeași farfurie
beau din același pahar
și sunt fericite.
Nu seamănă deloc, deși
au căpătat în timp un aer de familie
ca la armată sau ca la mânăstire.
Își vorbesc pe tăcute, se scaldă în cuvinte,
zâmbesc cu poftă, râd răsunător,
plâng pe neaşteptate…
Iar eu mă-ntreb, de câte ori le văd, înciudată:
unde e bărbatul care va veni într-o zi
să le despartă?
