Ioana Belu 
Pe feţele de masă albe, apretate
Sunt aşezate porţelanuri aurite
Pahare de cristal, de vinuri şi de apă
Tacâmuri de argint şi violete din grădină
Lângă ceşcuţa de cafea-i o linguriţă
Care nu seamănă cu cea pentru-ngheţată
În robă de velur supa e îmbrăcată
Friptura în brocart, desertul în dantelă
Pentru a oaspeţilor pură încântare
Nimic n-a fost lăsat la voia întâmplării
Iar pentru-al gazdelor dichis şi-ndemânare
Cele cinci simţuri, toate, se dedau mirării
Ce oameni sunt aceştia care fac să cânte
Culori, savori, texturi, miresme-ngemănate
Într-un izvor al armoniei adunate
Spre cer curgând, în imponderabilitate?
Se poate spune doar că-aceste instrumente
Sunt orchestrate de-un bărbat şi de-o femeie
Care, înscrişi pe-aceeaşi undă fermecată
S-au acordat demult, ei înşişi, în tăcere.
Iar dacă-al lor cămin, grădină ordonată,
De-nalta muzică a sferelor vibrează
E-o consecinţă a iubirii, decantată
Cu care sufletele lor se delectează.
