Domneşte peste toate oraşele moarte, răstignite pe cruce,
Unde biserica şi teatrul stau neclintite faţă-n faţă pe bulevardul vertical
De-a lungul căruia clădiri impunătoare îşi poartă cu austeritate
Cearcănele de piatră
Se plimbă singură în după amiezile târzii de toamnă
Pe lângă şcoli şi case cu grădini de ulmi şi corcoduşi
Scăldate-n lumina blândă-a soarelui care apune ţinându-şi respiraţia
O clipă de eternitate
Subţire şi înaltă, cu ochii albaştri şi părul castaniu,
Pardesiu cu revere şi cordon lat strâns pe mijloc
Păşeşte aerian pe trotuarele asfaltate
Pregătită oricând să-şi ia zborul spre palatul ceresc în care locuieşte
Printre lacrimi şi sfinţi
Rarii supuşi care o întâlnesc pe stradă
Nu o recunosc îmbrăcată în haine moderne
În ciuda prezenţei sale hieratice şi a trăsăturilor de model
Pentru pictorii de icoane
Ea nu le spune nimic şi nu le reproşează purtarea
Nu e vina lor că s-au născut prea târziu
Dimpotrivă, îi ocroteşte cu toate cetele sale de îngeri
Ca urmaşi ai Bizanţului şi ai ultimei mari civilizaţii europene
De mijloc
Astfel, în ora cea mai tăcută a nopţii, le vorbeşte prin mesagerii ei
Despre creşterea şi descreşterea tuturor lucrurilor
Mai cu seamă a imperiilor pe care nimeni nu şi le imaginează căzând
Despre fragilitatea nesimţirii învingătoare şi stăruinţa bunului simţ
Învins
Îi anunţă pe toţi, rând pe rând, de venirea unui nou Ev Mediu
În care Dumnezeu va fi murit pe altarul mondializării
Iar SupraOmul va fi epuizat resursele Pământului
În goana după adrenalina necesară ca să-şi menţină intactă
Voinţa de Putere
Îi sfătuieşte să nu-şi distrugă icoanele, ci să picteze în continuare
Pentru că undeva, în această lume globalizată, trebuie să existe şi oameni
Care să menţină cumpăna între Apus şi Răsărit
Trasând fără să se grăbească a Virtuţii mereu reînnoită, dar dificilă Cale
Dintre cele două extreme
În cele din urmă, îşi ia rămas bun de la locuitorii oraşelor sale sărutându-i pe frunte
Ca aceştia, trezindu-se dimineaţa, să se poată uita în oglindă fără să se întristeze
Nici de riduri, nici de provincia lor cuminte, nici de descreşterea economică
Ci, luminaţi la faţă, să-şi spună: „În noaptea asta, am făcut un pact
Cu Îngerul!”
Imagine: Beatrice Anghelache, acrilic pe pânză