Luna

Mişcă mările, dar oamenii nu o mai văd
De prea multă lumină artificială,
Nici nu-şi mai oglindesc în ea visările
Prinşi în ecranele calculatoarelor,
Nici nu-şi mai mărturisesc în faţa ei
Dragostea, de vreme ce există 14 februarie.

E singură şi mută de când primul om
A păşit pe ea şi sondele o cercetează.

După spusele astrologilor
Ea viaţa ne-o influenţează…
Dar cui îi pasă? deoarece, clar,
Lumea se tot modernizează
Şi, negreşit, luna va fi propusă
Foarte curând, bancherilor de vază,
În timp ce mucenici de treabă
Pe scara iadului se-aglomerează
Plătind facturile on-line
Pentru milionarii care se distrează.

Vă va veni şi vouă rândul, o! sclavi!
Ea totuşi ne încredinţează,
Să vă-nălţaţi până la mine
Fără rachete, fără ascensoare,
Căci drumurile toate duc la Roma
În ale mele braţe salvatoare!
Numai păşiţi odată-afară
Dându-le naibii de calculatoare
Laptop-uri şi televizoare
Tablete, i-pod-uri şi celulare…
Mă îngroziţi! ne spune luna mută
Cu o privire de exasperare
De care însă ne ascundem laşi
Printre zgârie-nori şi felinare.

Oare de când nu te-am mai contemplat, iubito?
Nu mă certa, hai, vino tu la mine-n casă,
Salvează-mă şi du-mă pe-o câmpie,
La margine de drum, lângă un plop, mă lasă!

Imagine de Beatrice Anghelache