Ioana BeluIoana Belu
07.12.2016

Logodnicele

Nu-mpărtăşim acelaşi nume
N-avem pe deget verighetă
Nu ne cunoaştem în sens biblic
Dar ne uneşte aceeaşi soartă

Nu ne-am promis decât iubire
Şi-o bătrâneţe liniştită
Într-o căsuţă de poveste
În sat, la Gemenea, la munte

Sau într-o insulă grecească
Cu un pahar de uzo-n mână
Privind la marea de cerneală
La umbra pinilor din curte

Sau – nu se ştie niciodată,
Într-un salon de modă veche
Din sudul Belgiei profunde
Să-mi cânţi la un pian cu coadă

Indiferent unde ne-om duce
Cărţi multe-or să ne însoţească
Vom pune roşii în grădină
Şi poze pe Facebook, în casă

O dată-n fiecare lună
Vom invita lume la masă
Ca să vorbim de poezie
În jurul focului culeasă

Camere multe pentru oaspeţi
Copii, prieteni, cunoştinţe
Vom pregăti ca să se ştie
Că pot rămâne-o veșnicie

Din când în când, o săptămână
Noi la oraş ne vom întoarce
Că-i Bucureşti, Bruxelles, Atena
Teatru va fi pe-agenda noastră

Concerte, filme, expoziţii
Vom strânge-n plasa cu mâncare
Şi-apoi îi vom lăsa pe alţii
Să se urască-n gura mare

La pensie vom fi, fireşte,
După o viaţă dedicată
Unor faimoase instituţii
Pe care le-am făcut să meargă

Niciun patron sau stat sau şcoală
Nu ne va ridica statuie –
Bătută-i Piaţa Libertăţii
În ghilimele şi în cuie

Nu vrem nici bani şi nici putere
Doar rodul muncii să ni-l lase
Ca să ne bucurăm de stele
Un timp – cel al logodnei noastre

 

Imagine de Beatrice Anghelache