Eva

Nu te opri, mai ai o brazdă de pământ,
Nu e momentul să abandonezi partida
Lutul fertil aşteaptă să-l însămânţezi –
Tu eşti bărbatul căruia i-am fost sortită.

Mă vrei, mă ai, nu-ţi cer decât să mă-ngrijeşti
De mă lucrezi, sunt proprietatea ta privată
Semeni, îţi dau recoltele ce le doreşti
Dar vara vreau să fiu grădină înflorată!

De peste mări şi ţări când tu aterizezi
Picioarele îţi spăl, umil, îngenunchiată
Nu mai există timp, nici spaţiu, ci doar vid
În care-ascult de-a ta voinţă, fascinată.

Orice aş fi putut să-ţi spun vreodată-n gând
S-a risipit; în scris, s-a şters; în vorbă, s-a uitat
Nu mai aştept, nu vreau şi nu-ţi mai cer nimic
Fiinţa mea în coasta ta de lut s-a transformat.

Imagine: Beatrice Anghelache, acrilic pe pânză