Eu şi cu mine, faţă-n faţă
La masa din bucătărie
Tu şi cu tine, pe canapeaua din salon
Cu laptopul în braţe – ne iubim la distanţă
Ne mângâiem prin telepatie
Ne scriem SMS-uri codate
Ne tachinăm la telefon şi râdem
De propriile amăgiri frustrate
Avem preocupări multiple
Job-uri extrem de solicitante
Evoluând pe brânci în cuşca strâmtă
A societăţii mondializate
Ştim tot ce-avem de făcut
Ne-organizăm cât se poate de bine
Ne programăm întâlnirile-n agendă
Şi ne vedem de tot atâtea ori cât se cuvine
Ne amuzăm, ne-apreciem şi ne jucăm
Fără de griji timp de o zi şi jumătate
Savurând lacom apropierea îndelung aşteptată
Negustând intimitatea vie şi crudă niciodată
Corp lângă corp, întinşi, în pat
Se naşte între noi, somnambulă, mirarea
Cine eşti tu, cine sunt eu?
Aceasta-i întrebarea
Imagine: Beatrice Anghelache