Călătoarea

Întotdeauna-am încercat
Păşind pe drumul vieţii mele
S-amestec apă cu nisip
Pentru a făuri castele.

M-am despărţit de toţi ai mei
Cu mult curaj doar înarmată
Să semăn fapte şi idei
Să mă afirm în lumea largă.

Nu m-am gândit ce las din mâini
Aripi aveam în loc de braţe
Pe frunte trandafiri, nu spini
Nedefinite, mari speranţe.

Motive am găsit să spun
Toate în şir argumentate
Mişcările-mi de somnambul
N-au fost nicicând clar calculate.

M-am aruncat într-un vârtej,
Bazându-mă pe-a mea ştiinţă
De-a înota fără de greş
În ape limpezi de căinţă.

Iar când eu pedepsită-am fost
Să şovăi, să cer îndurare
Să rătăcesc mergând pe jos
Ca o smintită cerşetoare

M-am agăţat de-un legământ
Făcut pe băncile din şcoală
O moştenire să transmit
Să nu o las umil să piară.

Un rucsac imaterial
În spate port de-atunci pe drumuri
Şi un toiag imaginar
Să-mi sprijin ale mele gânduri.

De unde-atâta dor nebun
De-a explora nemărginirea?
Pesemne-mi vine din străbuni
Neliniştea, neîngrădirea.

Sămânţă de drumeţi eu sunt
Migrând cu oile la munte
Neaşezaţi pe vreun pământ
Bătuţi de vânturile crunte.

De câte ori au construit
Casele le-au fost dărâmate
Şi tot spre nord ei s-au pornit
Trecând o apă mai departe.

De-aceea nostalgia mea
Spre sud mă poartă-ntotdeauna
Spre casa şi ograda mea
Din moşi-strămoşi aceeaşi – una!

Neexistând, eu mă grăbesc
Să-nalţ o odă în mişcare
Pe care-apoi s-o dăruiesc
Copiilor, din floare-n floare.

Un drum – atât pot să le las
Marcat de cruci şi de cuvinte
Un ideal accidentat
Prin munţi înalţi şi văi profunde.

Imagine de beatrice Anghelache