Călin Vlasie57. Apăru într-o zi tânărul, pacientul; coborâse poate din cer sau urcase din mizeria unei case.
Avea o totală lipsă de control a înfăţişării, gândirii, vorbirii şi a gesturilor: un monument viu al haosului.
Şi cu o secundă înainte de a fi convins că trebuie injectat se sprijini în fixitatea extatică a privirii şi spuse:
„Au venit electro-zeii, s-a golit pustiul!“
58. Despre Acum – constructor al timpului.
Iată expresiile sacre neconţinute cred în nici o limbă:
a) „Acum cinci mii de ani s-a petrecut cutare eveniment.“
Acum are valoare de prezent continuu al trecutului.
b) „Cutare se va întoarce acum.“
De data aceasta acum trebuie citit ca prezent al unui viitor discontinuu.
Acum deplasează în trecut şi viitor incidenţa prezentului.
Nebunie sau înţelepciune?
Ficţiune sau derutantă filosofie?
Unde sunt eu, unde suntem noi?
Nici trecut, nici prezent, nici viitor, ci doar timp, în continuu timp.
Ca şi cum te-ai gândi că dintr-o dată eşti doar timp, nimic altceva, timp, „pulbere“ invizibilă, auroasă.
Un timp fără margini într-un spaţiu fără margini.
Ceva cuprins în altceva şi care nu se mai poate pierde nici aduna.
Oricum, superbă consistenţă a limbii române!
59. O filosofie a semnificaţiei.
E firesc ca omul să piardă în timp anumite semnificaţii, dar e obligat să trăiască prin semnificaţii căci altfel s-ar depărta de el însuşi.
Dacă omul este o construcţie, atunci el este o construcţie de semnificaţii.
A trăi în lumea lui există şi a lui este (a micului e) în supremă consonanţă cu energii vii, vii pentru că te fac viu.
60. Un lucru, o fiinţă sunt produse finite, dar ce infinit complicat le precede!
Poezia ca finitudine artistică este dintr-un punct de vedere mai puţin interesantă ca pregătirea finitudinii.
Este ceea ce un „calculator-poet“ nu va fi în stare niciodată.
61. Artificial şi fals – prea adeseori confundate.
Artificialul se îndepărtează de natural şi, prin recompuneri, recombinări, deschide o altă dimensiune naturalului. Noţiunea de natural se extinde prin naturalizarea artificialului.
Falsul se îndepărtează de natural în mod grotesc până la opoziţie insuportabilă.
62. O carte este un spirit care se construieşte, aceasta este Cartea.
63. Reversibilitatea: poezia este creată de mine şi poezia la rândul ei mă creează pe mine.
64. Ideea că sunt singur, că simt singurătatea, fenomen firesc dacă nu este trăit patologic, mă fixează mai bine în propria-mi conştiinţă.
