Călin Vlasie51. Viitorul ne învaţă să ne despovărăm de trup.
52. Era ea, lumea, lumea ca un creier!
53. Nu ştii de la cine ai luat obiceiul de a-ţi data poeziile.
Ştii însă că şi acum îţi revin în minte imagini şi obsesii din trecutul îndepărtat al fiinţei tale.
Înseamnă că încă de pe atunci ai început să-ţi scrii poeziile; prin datare nu faci decât să opreşti parţial destinul unor gândiri progresive.
Parţial, pentru că niciodată un gând nu se cuprinde într-o singură formulă definitivă; el se prelungeşte şi se amplifică formând o încrengătură uriaşă, complicat ţesută şi pe care o receptăm în chip abstract.
54. O definiţie celebră: cultura este ceea ce rămâne după ce ai uitat totul.
Cam simplu şi mecanic.
Ar rezulta cel puţin: învaţă cât mai mult(e), ca să ai de unde uita. (În treacăt: uiţi detaliile, nu şi gândirea capabilă să fuzioneze aceste detalii în clipa reactualizării lor.)
În anumite situaţii se confundă tipul informat cultural cu tipul format cultural.
Nu-mi mai amintesc unde am citit despre un tânăr de excepţie care la douăzeci de ani deţinea o informaţie gigantică; drama acelui tânăr era imposibilitatea de a crea ceva original; în final s-a sinucis.
Un altfel de uomo finito, dacă nu chiar antipodul.
Omul lui Papini era sfârşit pentru că nu mai putea cuprinde totul, nu mai putea fi enciclopedic în sens renascentist; cestălalt este sfârşit pentru că, deşi informat aproape enciclopedic, nu mai reuşea să găsească firul propriei sale gândiri, îi lipsea compensatoria uitare şi sinteza personală prin care s-ar fi putut desprinde de modéle.
Cultura individului este ceea ce poţi să descoperi după ce ai uitat detaliile – a descoperi descoperirea, a redescoperi, a inventa –, de fiecare dată însă produsele vor fi altele pentru că şi datele realităţii vor fi altele, mişcarea ideilor, alta.
55. Ce s-ar întâmpla dacă timp de câteva minute lumea ar uita brusc şi cu desăvârşire cuvintele?
Nu-mi dau seama bine dacă s-ar putea imagina o catastrofă mai groaznică decât o afazie generală.
Lumea noastră omenească nu are nici un sens fără posibilitatea de a se orienta superior în noianul de polifenomene, mai ales astăzi când amploarea fără precedent a progresului vieţii se sprijină pe dezvoltarea celei mai subtile „industrii“: gândirea şi comunicarea; astăzi când inteligenţa umană nu mai poate fi comparată cu nici o altă materie primă convenţională.
Categoric trăim în epoca logotronică.
Fără această logotronie, ştiinţele, tehnica, artele, relaţiile umane etc. ar fi un laser pierdut într-un trib de aborigeni.
De aceea forma superioară de educaţie este educaţia cuvântului, adică educaţia gândirii şi comunicării.
56. A construi limbajul este o artă, a-l stăpâni este o morală.
