Nicolae Roșianu 
Oricât ar părea de paradoxal, eroul basmului fantastic este înfățișat, în general, la dimensiunile reale ale pământenilor; de obicei, e nu are o forță supraomenească; în schimb, fiind întruchiparea unor idealuri (de care am pomenit anterior) victoria trebuie să fie de partea lui. În aceasta și constă de fapt logica ajutoarelor. Prin urmare, basmul fantastic își justifică denumirea (fantastic) nu prin natura eroului și acțiunilor sale, ci prin natura ajutoarelor și, bineînțeles, a adversarilor, de regulă, supranaturali.
Este interesant de remarcat că poezia epică – în ciuda modificărilor la care ne-am referit în altă parte (schimbarea relației folclor-realitate, tendința de coborâre în sfera realului etc.) – ne oferă câteodată eroi mai „fantastici” decât eroii basmului fantastic, cu toate că acționează într-un cadru destul de real (uneori chiar identificabil istoricește): Stanciu al Bratului prinde cu gura gloanțele și le aruncă asupra poterei, Român Copilul înfruntă de unul singur oastea turcească, buzduganul lui Mihu nu-l pot ridica „cincizeci fără cinci flăcăi levinți” etc. Fenomenul este similar în creația populară orală a altor popoare. În eposul eroic rus, de pildă, cu toate că acțiunea se desfășoară într-un cadru concret istoric, bogatârii (voinicii) posedă puteri supranaturale, victoria dobândind-o de cele mai multe ori singuri, fără intervenția ajutoarelor (iată câteva exemple: cele „nouăzeci de puduri” cât cântărește buzduganul lui Ilia Muromeț; cele „o sută de puduri” ridicate de Mikula; buzunarul lui Sviatogor în care încape Ilia Muromeț cu cal cu tot etc.)
