Nicolae Roșianu
Legătura directă dintre formula imposibilului și poziția creatorului (interpretului) popular față de faptele folclorice pe care le relatează poate fi urmărită și în plan sincronic, nu numai în plan diacronic. În proza orală, de pildă, formula imposibilului este folosită exclusiv în basmul fantastic, basmului nuvelistic fiindu-i rezervate alte formule, în care veridicitatea nu este negată. Mai mult decât atât: poziția (atitudinea) creatorului popular determină chiar și alegerea elementelor constitutive ale formulei imposibilului.
Schema formulei imposibilului este identică pentru toate genurile, procedeul, prin urmare, este același; ceea ce diferă sunt concretizările schemei generale. Totodată diferă funcțiile formulei în raport direct cu natura categoriei folclorice în care se folosește. Vom distinge în primul rând diferența de ton (serios sau ironic, glumeț, parodistic). Tonul depinde, după cum vom vedea, de atitudinea interpretului popular, atitudine care determină și funcția formulei imposibilului.
În basmul fantastic, de pildă, funcția formulei imposibilului constă în negarea veridicității narațiunii; basmul „clasic”, așa cum îl cunoaștem noi astăzi, este departe de mit; el a pierdut chiar și funcția magică pe care și-a păstrat-o până nu demult (alungarea „duhurilor rele” din casă prin băsmuit); apare gluma, ironia, parodia, care înlocuiesc tonul serios. Acum formula imposibilului nu face altceva decât să parodieze „minunile” ce se petrec în basmul fantastic, ele fiind acceptate ca simple plăsmuiri.
Descântecul a urmat o cu totul altă cale, în anumite medii el și-a păstrat funcția magică o vreme destul de îndelungată. Și fenomenul este explicabil. Dacă anumite „duhuri” dispar din mintea oamenilor, bolile (ca „efect” al acțiunii „duhurilor” rele) continuă să rămână un adversar de temut. Nu este întâmplător faptul că tocmai descântecele de boală au demonstrat o vitalitate deosebită, ele constituind o componentă însemnată a medicinei populare. Oricât ar părea de paradoxal, descântecele de boală de multe ori aveau rezultate salutare imediate, pentru că formula magică era însoțită de aplicarea unui tratament empiric care ducea destul de frecvent la însănătoșirea bolnavului, creând impresia că formula („magică”) rostită a săvârșit minunea (alungarea „demonului bolii”). Aceasta constituie încă o cauză (și nu cea mai lipsită de importanță) care a determinat viabilitatea descântecului: fiind o componentă a medicinei populare (empirice), descântecul a conservat și credința în puterea lui magică. Prin urmare, tonul se menține serios tocmai datorită acestei credințe.
Așa se poate explica, după părerea noastră, natura elementelor constitutive ale formulei imposibilului: în basmul fantastic elementul neverosimil (imposibil) este nu numai absurd, dar și comic, în timp ce în descântec imposibilul nu se transformă în comic, situația imposibilă descrisă aici (timpul sau spațiul în care bolile pot acționa în voie: niciodată, nicăieri) fiind tocmai starea dorită, ideală (scopul actului magic: însănătoșirea), care nu poate fi obiect de glumă, prilej de distracție.
Iată, prin urmare, încă un exemplu de modul conștient în care sunt folosite diversele procedee în creația populară orală: nimic nu este lăsat la voia întâmplării; până și componentele unei formule (elemente aparent minore) sunt alese în virtutea funcției pe care urmează s-o îndeplinească într-un anumit context.
Și putem merge mai departe.
