Nicolae Roșianu 
Nu credem că exagerăm dacă afirmăm că, în multe privinţe, se poate vorbi de existenţa unei simbolici universale, fenomen datorat, după părerea noastră, în primul rând identităţii naturii umane, sentimentelor general-umane. Astfel, privită în perspectivă comparată, lirică rusă ne oferă similitudini elocvente cu lirica altor popoare. Ne vom referi doar la lirica populară românească unde Ov. Papadima descoperă „o recuzită de imagini” în cadrul căreia râurile, munţii, cerul etc. capătă valoare de simbol (autorul nu exclude legătura acestor imagini simbol cu vechile practici magice, unde şi încearcă să le identifice originea)
Apele mari, de netrecut, sau marea sugerează intensitatea durerii femeii părăsite; norii negri, îngrămădiţi deasupra Dunării concretizează sentimentul singurătăţii flăcăului luat la cătănie imediat după nuntă; râurile simbolizează tot atâtea obstacole în calea îndrăgostiţilor. Pădurea (codrul) constituie un alt simbol frecvent în recuzita imaginilor din lirica populară românească: codrul înverzit – pavăza haiducului; codrul desfrunzit – tristeţea haiducului; bradul – simbol al vieţii şi al tinereţii; teiul, plopul şi alţi arbori constituie tot atâtea simboluri cu semnificaţii variate.
Simbolurile prezentate ne sugerează reluarea problemei privind legătura dintre funcţia simbolică şi însuşirile naturale ale unui obiect. Nu credem că legătura respectivă trebuie exclusă, întrucât, de foarte multe ori, tocmai însuşirile naturale permanente ale unui obiect îi facilitează transformarea în simbol. Iar convingerea noastră e întărită şi de Ov. Papadima. „Mărul ca fruct – scrie autorul – prin roşeaţa lui, se asociază cu rumeneala sănătoasă a obrazului, iar rotunjimile lui amintesc de contururile sânului de fată. În basm, mărul e un simbol erotic; fata îşi alege viitorul mire aruncându-i mărul aurit pe care îl ţine în mână. În lirică, mărul are acelaşi rol de mijlocitor al dragostei”. În sfârşit, nu trebuie să uităm că mărul este un simbol străvechi al iubirii, G. Coşbuc evocând în acest sens Biblia, unde mărul e pus la baza originii vieţii, iar Homer „declanşează” războiul Troiei tot „cu ajutorul unui măr”! Dacă mai adăugăm pelinul şi cucul, aducem încă un argument în sprijinul ideii conform căreia însuşirile naturale ale unui obiect nu sunt indiferente creatorului popular, ele determinându-le de cele mai multe ori funcţia simbolică: pelinul – amărăciunea, tristeţea, cucul – singurătatea etc.
