Nicolae Roșianu 
După cum am afirmat deja, multe simboluri îşi au originea în creaţia rituală, descifrarea lor fiind posibilă numai dacă ne adresăm ritualului, vechilor obiceiuri şi credinţe, vechilor practici cu funcţie magică. Oferim un singur exemplu – înlăturarea obstacolului din calea logodnicilor: ruperea lanţului, deschiderea porţilor, ruperea cătuşelor; toate aceste „acţiuni”, considerate astăzi simboluri, nu sunt altceva decât ecouri ale unui obicei străvechi care consta în răpirea viitoarei mirese. Aici trebuie să le căutăm şi originea.
Dragostea (bucuria, fericirea) consacră cele mai multe simboluri, legate aproape exclusiv de foc: scânteia, copacul în flăcări, apa care fierbe etc. Alte elemente care simbolizează dragostea se referă la lumea plantelor: înflorirea, înmugurirea, pomul în rod etc.
Simbolica tristeţii, nefericirii, pe lângă elementele comune cu simbolica bucuriei, fericirii, folosite într-o nouă ipostază (focul se stinge, pomii se veştejesc etc.), concretizează şi elemente noi, proprii exclusiv simbolicii tristeţii, nefericirii: munţi inaccesibili, râuri de netrecut, ţinuturi nesfârşite, acoperite de nisipuri, vuietul copacilor în bătaia vântului, frigul, ploaia, ceaţa, drumuri fără de sfârşit, marea învolburată etc.
Remarcăm existenţa unei mari identităţi între vehicularea simbolului în toate tipurile liricii populare ruse; numai contextul individualizându-l, facilitându-ne totodată şi descifrarea lui. Tema nu-i schimbă sensul, unul şi acelaşi simbol, cu aceeaşi funcţie, fiind identificabil în cântece lirice cu cele mai diferite teme.
