Nicolae RoșianuNicolae Roșianu
28.08.2024

Lumea ideală e construită şi prin metafore

Părăsind paralelismul negativ (ca metaforă infirmată), am considerat necesar să ne exprimăm punctul de vedere în legătură cu conceptul de artă aşa-zisă „minoră” sau „majoră”, nu neapărat în sensul prezentat de Lucian Blaga, ci pornind de la afirmaţia lui Ovidiu Bârlea conform căreia fenomenul de care ne-am ocupat ar fi specific pentru anumite arii folclorice „neevoluate”. Ideea nu numai că nu este nouă, dar ea a fost extinsă asupra creaţiei orale în totalitate, folclorul fiind considerat în general ca producţie culturală „minoră”, el „înflorind” doar în absenţa ariei „majore”, deci a literaturii culte. Putem, oare, face abstracţie de adevărul cuprins în afirmaţia lui Mircea Eliade conform căreia „capodoperele spiritualităţii româneşti aparţin folclorului”, sau de elogiul adus creaţiei populare de marii noştri cărturari? Se poate vorbi oare de moduri tropice inferioare şi moduri tropice superioare doar pe baza „provenienţei” lor (orale sau culte)?

Nu întâmplător consideraţiile noastre îşi află locul aici, după prezentarea unei metafore, tipice pentru creaţia orală. Indiferent că e infirmată sau aparţine unei alte categorii, indiferent de originea ei, „metafora presupune un grad relativ înaintat al puterii de abstracţie”. Şi nu numai atât. Despre metafora folclorică nu credem că se va putea vorbi vreodată de aşa-zisa „tabuizare estetică a obiectelor”, pe care Blaga le-o impută fabricanţilor de metafore-surogat din „poezia ermetică”. „Metafora desprinsă din tabuizarea obiectului – scrie Lucian Blaga – are totdeauna ceva steril, întrucât ea n-are alt rost decât de a fi un duplicat al obiectului, un duplicat destinat să prefacă un obiect, oricum concret şi de o claritate sensibilă, într-un fel de falsă taină, prin mijlocul unei algebre de imagini”. Şi mai de parte. „Prin tabuizarea obiectului metafora e de fapt destituită din funcţiile ei normale, cari sunt fie aceea de a plasticiza, fie aceea de a revela, dar nu aceea de sa ţine loc de obiect dat”; o atare metaforizare, în sine şi pentru sine, „nu duce decât la metafore fără mesaj […]. Acest uz metaforic are cel mult aspectele unui joc, ale unui joc cu reguli date şi cu trucuri, pe care şi le însuşeşte oricine de grabă prin autodresaj, dar nimic dintr-o necesitate organică”.

L-am citat pe Blaga nu pentru a servi ca argument în sprijinul „superiorităţii” metaforei folclorice (în primul rând, citatele nu constituie neapărat „argumente”!), ci pentru a arăta că, în folclor, aşa ceva nu are loc. Indiferent că e „rudimentară” (noi avem în vedere geneza, nu „primitivismul”, deci doar forma metaforică „embrionară”), metafora folclorică nu e gratuit-ornamentală, nu e neapărat „plasticizantă”, nu e nici „joc intelectual”; metafora folclorică apare din necesitatea de a restabili un echilibru, prin superlativizare (hiperbolizare) în conformitate cu o anumită optică, ce are în vedere idealizarea. Lumea ideală de care am vorbit când am abordat eroul folcloric (în basm, epos etc.) este construită şi prin metafore.

(fragment din volumul „Poetică folclorică”)

(sursa foto: metaforemagazine.com)