Înstrăinarea, jalea, dorul

Nu am pomenit încă de eroul cântecului liric. De ce? Eterogenitatea acestei categorii folclorice face dificilă orice încercare de identificare tranșantă. Nu întâmplător, unele creații epice sunt considerate „lirice”, nefiind exclus nici fenomenul invers.

În folcloristica rusă contemporană, spre exemplu, balada este definită ca gen lirico epic, sau epico-liric, după ponderea pe care o au elementele lirice sau epice. Nu e suficient. De fapt, nici nu credem că este necesar, mai ales că interferența genurilor în folclor (ca și în literatura cultă, de altfel) constituie o realitate. Rămân totuși unele elemente definitorii pentru individualizarea eroului folcloric în creația epică și în creația lirică propriu-zisă. Numim doar una singură – acțiunea. În epică ea este dominantă. Funcțiile lui Propp nu sunt altceva decât acțiuni, dispuse în serie, ele alcătuind subiectul. Pe creatorul de basm, de pildă, nu-l interesează cum arată eroul (portretul este de fapt inexistent); „frumusețea” (mai exact strălucirea în bătaia soarelui) nu este suficientă pentru a alcătui un portret. În epos tot acțiunea rămâne predominantă, la care se adaugă unele încercări de „portretizare”, fără însă a fi marcante pentru individualizarea eroului. În cântecul liric propriu-zis nu există acțiune, cum nu există nici subiect în adevăratul sens al cuvântului. Locul acțiunii este luat de contemplare (o contemplare mai mult sau mai puțin filozofică). Așadar, aici nu acțiunea contează, ci stări sufletești dintre cele mai variate (înstrăinarea, jalea, dorul etc.) declanșate (motivate) de realități ușor de identificat, dar care capătă expresie artistică, creatorul popular apelând la cele mai diverse procedee poetice: simbolul, epitetul, comparația, paralelismul ș.a.m.d. Tocmai asupra acestui fond poetic tradițional trebuie îndreptată atenția cercetătorului, ceea ce vom și încerca în capitolele următoare. (va urma)