Hiperbola negată

Să continuăm definirea fenomenului în viziunea unor renumiţi folclorişti.

A.N. Veselovski, de pildă, consideră paralelismul negativ ca una dintre principalele forme ale paralelismului psihologic. Pentru savant, paralelismul negativ (ca model), odată desprins din contextul iniţial, capătă cele mai diverse concretizări, cu noi semnificaţii, cu noi funcţii estetice; el face parte dintr-o gamă largă a stereotipiei folclorice, fiind o formulă care circulă în cele mai diferite contexte, fiecare nou context oferindu-i posibilitatea etalării valorii denominative. Chiar dacă Veselovski abordează paralelismul negativ dintr-un punct de vedere psihologic, aprecierile sale de ordin stilistic sunt relevante, ele extinzându-se şi asupra folclorului altor popoare (slave, germanice, romanice), nefiind ignorată literatura cultă, de la Homer la creatorii moderni în ale căror scrieri poate fi identificat modelul folcloric al paralelismului.

Roman Jakobson, referindu-se la paralelism, are în vedere întreaga creaţie poetică; după opinia sa, „structura poeziei”, de pildă, este „rezultatul unui paralelism continuu”, ceea ce înseamnă că un „paralelism cât mai pronunţat în structura execuţiei sau în structura limbajului poetic dă naştere unui paralelism mai pronunţat al cuvintelor şi al înţelesului”. În privinţa paralelismului negativ, Jakobson îl defineşte ca o „negare a stării metaforice în favoarea stării reale”. În ultimă instanţă se are în vedere aceeaşi antiteză slavă de care vorbeşte P.G. Bogatyrev, limitată la folclorul slav, dar, după cum am afirmat, aria de răspândire este mult mai mare (fără să atingă, desigur, frecvenţa din creaţia populară slavă, în primul rând în creaţia slavilor de răsărit). Autorul distinge două tipuri de antiteză (interogativă şi „afirmativă”). Primul tip presupune prezenţa unei întrebări, a unui răspuns negativ care constituie paralelismul propriu-zis, şi, în sfârşit, a confirmării; al doilea tip exclude întrebarea.

Într-un mod similar, paralelismul este definit de Ov. Bârlea; el susţine că avem de-a face cu o „formă a contrastului” pe care o denumeşte metaforă sau hiperbolă negată. În ceea ce priveşte aria de răspândire sau genurile folclorice mai populate de acest procedeu, autorul scrie în continuare: „Fără să fie un fenomen poetic exclusiv slav, el face parte din zestrea arhaică a culturii populare, fiind familiar în zonele folclorice mai puţin evoluate. În folclorul românesc, hiperbola (metafora) negată apare în speciile mai arhaice – descântece, cântece rituale funerare, colinde – şi abia în chip sporadic în cântecele lirice din unele ţinuturi, în acestea din urmă sub formă atenuată: nu ştiu – sau.” Dacă a doua parte a afirmaţiei autorului o putem accepta, fără rezerve, prima parte trebuie pusă sub semnul întrebării (zestrea arhaică păstrată până în zilele noastre nu presupune şi purtători de folclor „neevoluaţi” sau „zone folclorice mai puţin evoluate”).