Nicolae Roșianu 
Am identificat metafora infirmată, am ilustrat-o prin exemple din diverse genuri, I-am descoperit diferitele scheme structurale, I-am certificat prezența în folclorul universal. În sfârșit, am încercat să-i relevăm unele funcții. În continuarea celor afirmate mai sus referitor la metafora ca „joc”, trebuie să spunem că folclorul în general nu abuzează de tropi. Este suficient să dăm rezultatul unei operații statistice privind paralelismul negativ în folclorul slav. De ce considerăm necesară o astfel de operație? Pentru simplul motiv că, uneori, „cercetătorul” identifică un trop „singuratic” și strigă EVRIKA!, neținând seama că are de-a face cu un unicat (poate un „accident”). Este normal să nu se facă abstracție de acest unicat nici în folclor, dar, spre deosebire de literatura cultă, unde unicatul nu numai că trebuie reținut, dar el constituie tocmai indiciul originalității, în creația orală un astfel de fenomen trebuie abordat cu foarte multă atenție și cu mare prudență. Și din nou revenim la problema autenticității folclorice. După cum am mai scris, uneori se pornește de la niște licențe, pe care și le-au îngăduit unii culegători, și se purcede la analiza lor fără nicio altă precizare (să zicem chiar și numai de ordin statistic). Iar rezultatul nu poate fi decât eroarea: ca în orice raționament, premiza falsă nu poate avea decât o concluzie de aceeași natură.
Așadar, revenind la paralelismul negativ, considerat ca fiind tipic pentru întreaga arie folclorică slavă (denumit de Bogatyrev chiar „antiteza slavă”), observăm că lucrurile nu stau tocmai așa. Este suficient, credem, să amintim (după cum am demonstrat) abundența acestui procedeu în folclorul românesc. În al doilea rând, chiar și în privința răspândirii lui în aria slavă trebuie aduse unele corective, nu toate popoarele slave manifestându-și atracția pentru tropul respectiv. Iată rezultatele unei inventarieri a paralelismului negativ în diverse genuri ale folclorului slav:
Folclorul rus deține recordul, aici paralelismul negativ transformându-se în „formulă tipică”, utilizat mai ales în eposul eroic, în cântecul istoric și în cântecul liric; îi urmează folclorul ucrainean unde procedeul respectiv, mai ales în dume, ocupă un loc considerabil; în sfârșit, la beloruși, al treilea popor est-slav la care se referă statistica, paralelismul negativ este o raritate (de pildă, în cele peste 900 de texte din volumul al II-lea al culegerii lui Șein, procedeul se întâlnește de cinci ori, cam de tot atâtea ori ca într-o singură belină rusească, iar în vol. I, din aceeași culegere, cele 796 de texte nu ne oferă nici măcar un singur paralelism negativ). Operația continuă cu celelalte popoare slave, concluzia fiind surprinzătoare: nici slavii de sud (bulgarii, sârbii, croații etc.), nici slavii occidentali (polonezii, cehii, slovacii) nu ne oferă date care să ateste răspândirea paralelismului negativ, el fiind o raritate sau lipsind cu desăvârșire. Concluzia: transformarea paralelismului în paralelism negativ a avut loc într-o epocă istorică relativ târzie, ce a urmat desprinderii slavilor de răsărit din etnosul general slav, proces plasat în perioada kieveană.
Iată, așadar, cum o simplă comparație a unor date statistice, aparent nesemnificative, privind doar un singur procedeu poetic, poate să ofere premize pentru concluzii ce depășesc domeniul folcloristicii.
