Nicolae Roșianu
Este evident, credem, că avem de-a face cu un model universal (valabil pentru formula imposibilului din folclorul tuturor popoarelor), concretizările modelului însă se fac în funcţie de rolul pe care o formulă îl are într-un context (gen) folcloric concret. Desigur că interferenţele dintre genuri (inclusiv dintre formule) nu sunt excluse; din contra, ele constituie un fenomen foarte frecvent, dar „călătoria” unei formule de la o piesă folclorică la alta, de la un gen la altul nu se face mecanic, ea fiind „dirijată” după reguli destul de stricte, nerespectarea lor putând duce la modificări substanţiale, de pildă la schimbarea profilului (statutului) unei piese folclorice (cf. înlocuirea formulei imposibilului din cântecul liric cu o formulă construită după acelaşi model din basmul fantastic).
„Specializarea” formulei imposibilului am demonstrat-o analizând structura şi funcţiile acestui tip de stereotipie în basmul universal. Concluzia: atât în basmul fantastic român, cât şi în basmele altor popoare se poate constata o diferenţă evidentă între tonul formulelor tradiţionale şi tonul naraţiunii propriu-zise. Am subliniat tonul de glumă, ironic, tonul parodistic al formulelor iniţiale şi finale. De fapt, basmul fantastic este încadrat între două glume. Elementul neverosimil, imposibil, tipic pentru formula imposibilului, este prezent pe tot parcursul desfăşurării acţiunii basmului. Din acest punct de vedere, basmul fantastic este o mare formulă a imposibilului. Dar neverosimilul, imposibilul constituie un aspect, iar gluma, ironia, parodia, cu totul alt aspect. Este suficient să ne referim la caii cu care povestitorii se „întorc” de la ospăţul împărătesc şi caii eroului: povestitorul român se îndreaptă spre ascultători „călare” pe un cal „cu picioarele de ceară, cu coada de fuior, cu capul de curechi, cu ochii de neghină”; povestitorii ruşi, ucraineni sau bieloruşi „călăresc” pe cai de ceară, de smoală sau de gheaţă, cu şei şi frâuri confecţionate din materiale… comestibile. Nici un povestitor însă nu-şi va lua libertatea de a introduce un astfel de cal în interiorul basmului propriu-zis. Caii pe care călăresc eroii basmului „mănâncă jeratic”, „aleargă ca vântul şi ca gândul”, „varsă foc pe nări”, „zboară pe deasupra pe deasupra codrului încremenit, pe sub norii călători”, într-un cuvânt – sunt năzdrăvani, „nenaturali”, deci neverosimili; acelaşi lucru însă îl putem spune şi despre caii de gheaţă, de smoală, de ceară etc. Prin urmare nu este vorba de caracterul lor verosimil sau neverosimil, ci de funcţiile diferite pe care le au în naraţiune. Calul năzdrăvan îl transformă pe fiul cel mic în erou; şi nu numai atât: în basm, nicio faptă eroică nu este posibilă fără cal. O cu totul altă funcţie are calul din formula finală care, prin tonul de glumă, ironic, parodistic, destramă lumea miraculoasă a basmului fantastic, „readucând” ascultătorul la realitate. Iar fenomenul invers cu atât mai mult nu e posibil: un erou de basm călare pe un cal de ceară, de smoală sau de gheaţă va deveni o figură comică, basmul transformându-se în parodie.
Ne oprim aici. Argumentele noastre credem că sunt suficiente pentru a demonstra varietatea funcţională a formulei (metaforei) imposibilului; nicio formulă, de altfel, nu este folosită la întâmplare. După cum am văzut, în cazul altor categorii folclorice (descântec, proverb, maximă etc.), chiar şi elementele constitutive ale unei formule sunt determinate de funcţii concrete. „Accidentul” bineînţeles că nu e exclus, dar el apare, de regulă, în perioada de „dezintegrare” a unui gen folcloric, ceea ce constituie un alt aspect, care are în vedere destinele categoriilor folclorului.
