Zice

Câinele-nesimțirii, vagabond, slab, ud tot, venit în
întâmpinarea mea, urcă puntea inundată
a Secției Căi Navigabile Brăila – am sosit de departe, pe
Dunăre. Nu puteam să arăt mai bine, la
cei 50 de ani ai mei, întoarsă din una din cele trei lumi în
care am fost? Sunt lătrată: nu vezi
că ești moartă de beată? Că ți-a crescut coadă?

Așa e: vin din partea celor aflați în
restriște, care aveau coadă, dintr-o regiune prielnică
virtuților… Stă, travestită, cu

un aer recules. Zice: vreau să mângâi câinele-nesimțirii,
dar nu mă lasă, mă latră, mă
mușcă: tâmpitule! Îmi scotocesc poșeta, în căutarea unei
oglinzi. Sunt sătulă de atâta anarhie.