Slăbiciuni

Pentru ce să ne înălțăm, se mira. Un
nebun intrat pe poartă, cu buzunarele pline de pietre —
l-am văzut, l-am plăcut, l-am lăsat: că
nu voia decât să spargă biserica. Din poziția asta. Așa
încât mâna stângă să nu știe ce face
mâna dreaptă. Lua seama la semnele prevestitoare de rău.
Dar ce, eu sunt mai sănătoasă? Am pus
mâna pe par, în plină zi de sărbătoare: aici ți-ai găsit
să-ți satisfaci poftele, bă, păcătosule — și
arde-l! Că influența
curgerea timpului. Și nu i-o mai trebuit, l-am mai văzut o
dată în viață, la iarmaroc,
la oraș, arăta ca dracul, publicase o carte de poezii, nu
i-am spus că am rămas gravidă atunci cu el,
ce-mi trebuia să mă leg la cap? Să mă expun urii și râsetelor
lui, să-l aud repetând: „sunt vremuri de reînnoire”?
Am întins către el un deget tremurător:
„Fie ca Domnul să
se îndure de tine”. În rest,

nu-mi bat capul cu slăbiciunile de pe aceste meleaguri.