Întors pe un picior, privit ca la circ, în mijlocul
trotuarului, în fața sediului Poliției
14 din București: ce stai, bă, ca un cocostârc aici, în cale?
A pus bani în joc, dacă stă… Nu mai poate. Dacă
pune al doilea picior în pământ, sare în aer. Închide ochii,
nici dacă i-ar fi sfâșiat carnea nu l-ar durea așa – și
cât a iubit-o! Mai departe n-a mai
rămas decât scârba. A fost căutat și-n fund să vadă unde
i-a ascuns fetei inima, i-au spart geamurile la
casă și au aruncat cu clor înlăuntru. Degeaba, inima ei
e tot la el, chiar dacă ea se culcă demult cu
altul. Ea, care s-a scurs din viața lui goală și ireală.
Acum,
protestează: are legată de gât o pancartă,
că de ce n-au intervenit autoritățile statului până azi în
favoarea lui. E poet. Săracul,
îl bate soarele în cap, asta îl deranjează: a început să vadă
pe asfalt urme de labe articulate, șolduri, vertebre…