Numai strâmbături

Floare de bostan, care îmi scoate ochii cu simbolistica
ei. Cu fața numai strâmbături – asta ești,
floare de bostan răsărită la
marginea pădurii, din amărăciuni. Atâta ce te fălești, ești

fără sex. Ba am sex, care nu te îndeamnă la
supunere. Smintito, nu simți adierea zborului sfinților pe
aici? Bineînțeles că o simt, e așa plăcută…
Numai să nu fie adierea morții.

Stăm în pridvorul chiliilor, la Mănăstirea Sihastru, privim
tânăra călugăriță cu veșmântul suflecat cum
cosește iarba – mai are puțin
și ajunge la tine, floare de bostan. Acum-acum. Dar eu nu
vreau să fiu cosită, vreau… „Cine
împlinește fructul, nu tu, Doamne?” Adică, vrei să crești
mai departe și să fii bostan, bun de aruncat
la porci? Treaba

ta. Dai din cap: vreau să mă culegi
tu, la sfârșitul vremurilor – probă a deșertăciunii…