Nu mă pot înfrâna

Doamne, m-am rugat la șapte biserici: limpezește-mă! Nu
mai știu ce să fac, de mâine începând,
cu mine: nu-mi mai folosesc la nimic. Îmi înăbuș avântul.
Iartă-mi rătăcirea. Cât voi mai avea în nări
mirosul de fân abia cosit, va fi bine. Păcat că nu pot să
înfloresc, asemenea buruienilor cosite, păcat
că mai țin umbră pământului – când de mai mare folos ar fi
să mă pierd în zare… Limpezește-mă,
Doamne! Că iubesc?
Nu mă pot înfrâna. Oare, ce a fost de trecut, a trecut? Ce
va fi de venit, va veni, doar că eu m-am
ascuns de mine și nu mă mai descopăr… „După aia, el a pus

mâna pe ea și ea a lăsat mâna lui pe ea. Cum
s-a întâmplat, cum nu”.