N-o fi sfânt

Miroase frumos – l-au dezgropat la șapte ani? Aici
s-a umflat pământul. Lasă, că s-a
odihnit destul, n-a putrezit, doar n-o fi sfânt, de ce nu,
după ce moare omul îți dai seama.
Lumea se închină la moaștele lui. Dacă n-ar fi păzit în
biserică, ar fi furat în amănunt, ar pleca
fiecare cu o bucățică din el, să-i
poarte noroc, să-i fie mijlocitor în ceruri,
să-l echilibreze energetic, mai știi? Se dau bani preotului
din sat să-i pomenească numele la altar.
Suntem un popor credincios, mamaie, de ce nu stai și matale
la rând? Nu mă mai țin picioarele…

Se închină, se roagă în gând să li se împlinească
visul, evită cerșetorii, aprind o
lumânare, se pierd în negură. Cât a fost viu, l-au judecat
ca pe-un smintit, fiindcă scotea dracii din
oameni… Știi care e secretul
secretelor? În tot ce înțelegi, să înțelegi cu inima.