M-am ținut de cuvânt

Trec printre coastele rupte ale lui Dumnezeu, număr
brazii prăbușiți, arăt: acesta este jugul,
acestea sunt hățurile și acesta biciul! M-am săturat. Pe
platoul Ceahlăului, între vârfuri, vântul e
gata să mă arunce în prăpastie, ar trebui să prind rădăcini.
Iau seama: iar? Iar coboară nourii
întemnițatului de ieri! Nu mai văd nici la trei metri,
am halucinații, plămânii
îmi ies din piept, se umflă, se umflă, zbaterea
lor îmi provoacă somn,
inima îmi ține loc de pernă, sufletul mă învelește până la
gât, mă sufoc, intru în schitul cu
hramul Sfântului Ștefan cel Mare, nu e nimeni,
chibritul de aici e umed,
nu pot să aprind o lumânare, la ce să mă închin
dacă n-am o flacără? Ies în ceață,
amintirea nu mă poate orienta, „hai-hai la Cabana Dochia”,
pe bâjbâite, sunt ud la picioare, frigul din viitor
e pătrunzător, strănut, cad în contemplație, bat în toba
tablelor legământului și scriu aici, pe genunchi,
că am biruit – m-am ținut de cuvânt.