Iradiată

Pe lespedea neatinsă de daltă, țepii
ăștia ai curpenilor de mure lasă și ei o urmă că au trecut
prin lumea noastră, lasă scris, scrijelesc
piatra, mișcați ba de vânt, pe vreme rea, ba de hârjoana
șopârlelor, când e soarele cât roata
aurită a trăsurii lui Chioru, trăsura aia făcută
taximetru, spui tu sâcâită și

îți sugi sângele țâșnit din palmă, căzută în țepii
întorși ai curpenilor: lacomă, vrând să mănânci mure coapte,
fericită, după ce, căzută de pe bicicletă, ai țipat —
vai, ce senzație plăcută!

Așezată acum, iradiată de soare, goală, să faci plajă pe
lespede, gata să descifrezi scrijeliturile în
piatră și să le interpretezi: „că va trece și chipul nou al
acestei lumi”.