Imoral

Ești un derbedeu, strigă în continuare la mine criticul
burtos, desfigurat de ură, asudat. Unde-mi
întorc, neliniștit, capul fără ochi, îl văd: el e și câinele
care latră din căruța trasă de un cal de pe
șosea, el e și mirosul de mâncare intrat în haine, el e
noua mea sminteală, el e acea anumită
parte din trufia și deșertăciunea acestei vieți. Îl scuip.

„Binecuvântează moștenirea ta, Doamne”.
Sunt venit să aprind o lumânare, îmi dau singur două palme
peste obraji, să-mi alung amarul, sunt scârbit că
altceva nu-mi vine în minte (acum,
când scriu) decât acest dizgrațios corp ceresc imoral. Critic.
Ieșit în cale – adus printre flori la biserică, în
cimitir, în sunetul clopotelor,
pregătit să dispară în promiscuitatea morții noastre
literare.